10 sept. 2024 | 19:00

Cum arată casa în care locuiește Elena Lasconi în Câmpulung Muscel: “Am investit aici toți banii” VIDEO

Monden
Cum arată casa în care locuiește Elena Lasconi în Câmpulung Muscel: “Am investit aici toți banii” VIDEO
Cum arata casa in care locuieste Elena Lasconi in Campulung Muscel

Elena Lasconi, primar al orașului Câmpulung Muscel din 2020 și fostă jurnalistă Pro TV, locuiește într-o casă pe care a cumpărat-o în urmă cu peste 20 de ani. Politiciana a prezentat în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN locuința sa, povestind despre cum a investit toți banii pentru a transforma casa într-un cămin de vis.

Imagini cu locuința Elenei Lasconi

Casa Elenei Lasconi, aflată în Câmpulung Muscel, are o istorie interesantă. Aceasta a povestit că a cumpărat locuința acum 21 de ani, când a aflat de la colegii din redacție că ei au achiziționat proprietăți în zonă. Însă, inițial, casa era într-o stare avansată de degradare.

”Casa stătea să cadă. Nu mi-au spus că există o casă dărăpănată. Eu voiam atât: să fie un teren care să aibă în capăt un pârău şi de acolo să pornească pădurea. Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici.”, a declarat Elena Lasconi, potrivit antena3.ro.

Fără să stea pe gânduri, a investit toată agoniseala în această proprietate, pentru a o transforma în locul de refugiu pe care și l-a dorit dintotdeauna.

Casa de vis, între munți și natură

Casa, situată într-o zonă liniștită de munte, reflectă personalitatea Elenei Lasconi. Are un etaj, iar pe acoperiș sunt instalate panouri fotovoltaice, demonstrând preocuparea sa pentru un stil de viață sustenabil.

Grădina casei este împrejmuită de pomi fructiferi, iar în spatele locuinței se află o pădure și un râu care trece prin apropiere. Politiciana și-a amenajat și o zonă de relaxare cu grătar, bănci și o masă sub vița de vie, unde obișnuiește să invite vecinii și prietenii la masă.

Elena Lasconi a dezvăluit și cum își decorează casa în timpul sărbătorilor, povestind că a împodobit un brad mare în grădină de Crăciun și i-a avut invitați pe locuitorii din Câmpulung Muscel.

”Toți vecinii au fost invitați la gulaș”, își amintește cu drag edilul.

Citește și Cum s-au transformat Gabriela Firea și Elena Lasconi din știriste în primărițe! Trucurile stiliștilor pentru campania electorală 2024. Unde greșesc, de fapt? EXCLUSIV!

De la visul din copilărie la realitatea de azi

Elena Lasconi a mărturisit că încă din copilărie visa să locuiască într-o casă la munte, unde să fie înconjurată de natură.

”Toată copilăria mea am deschis geamul și vedeam Retezatul. Sunt fată de munte și am visat să am o căbănuță într-o zonă montană”, a spus ea.

Astfel, dorința din copilărie a devenit realitate, iar acum locuința sa din Câmpulung Muscel reprezintă o oază de liniște și confort. Elena Lasconi, care a renunțat la cariera din presă pentru a se dedica complet administrației locale, demonstrează că pasiunea pentru natură și comunitatea din care face parte au fost mereu prioritățile sale.

Citește și Elena Lasconi a spus adevărul despre scandalul cu fiica Oana Lasconi: „Este îngrozitor, plângeam în hohote”!

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Zodiile care vor trăi un miracol divin în ianuarie 2025. Astrele se aliniază pentru acești nativi
Click.ro
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Se schimbă plata cu cardul. Iohannis a promulgat noua lege
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Fosta soție a lui Călin Georgescu acuză și cere despăgubiri. E foarte grav ce i s-a întâmplat Danielei
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
RĂSTURNARE de SITUAȚIE în POLITICĂ! Au DECIS ACUM
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro