Cum arată baza FCSB în care Gigi Becali a investit multe milioane de euro. Imaginile care dovedesc în ce condiții de lux se pregătesc jucătorii lui Nicolae Dică – FOTO & VIDEO

de: Sorin Barbu
24 08. 2022

Gigi Becali s-a lăudat mereu cu baza de cinci stele în care se antrenează jucătorii FCSB și unde a spus că a investit multe milioane de euro. Puțini oameni din afară au reușit însă să intre în cantonamentul de la Berceni. Jurnaliștii playsport.ro au vizitat însă baza și au reușit să obțină imagini care arată în ce condiții se pregătesc jucătorii de la echipa de seniori, dar și cei de la formațiile de juniori.

Playsport.ro, „insider” în baza echipei FCSB

După FCSB a afost alungată din Ghencea, Gigi Becali a decis să facă o bază de pregătire specială pentru echipa. Proiectul a demarat în anul 2017 și după câteva milioane de euro bune investite, jucătorii de la seniori, dar și juniorii, au o casă a lor, unde se pot pregăti în liniște, departe de ochii curioșilor.

Jurnaliștii playsport.ro au reușit să intre în cantonamentul FCSB și au obținut pentru cititori imagini video și fotografii, care confirmă condițiile foarte bune de pregătire de aici. Aici au găsit șapte terenuri, patru cu gazon natural și trei cu suprafață sintetică, toate prevăzute cu instalație de nocturnă, cabinet medical, centru de recuperare, cantină și sală de mese, vestiare și spații de cazare. Există chiar și o biserică, cu turlă aurită, ridicată din ordinul special al patronului FCSB.

Gigi Becali a declarat că a investit multe milioane de euro în baza FCSB din Berceni

Baza se află în plin proces de extindere și modernizare. În câteva luni va fi dat în folosință un teren cu dimensiuni internaționale și tribună de 2500 locuri, alte opt vestiare, spații pentru antrenori, o nouă sală de forță și un centru de monitorizare video pentru activitățile din bază, plus un spațiu de recuperare nou.

Directorul Centrul de Copii și Juniori FCSB a declarat că la selecțiile anuale vine peste 300 de copii, un succes foarte mare, dacă ținem cont de faptul că la început nu veneau mai mult de 50 sau 60. (Vedeți aici interviul cu Ilie Alexe)

În acest moment, în baza din Berceni locuiesc 33 de copii, iar clubul le asigură tot ce au nevoie: trei mese pe zi, transport de la bază la școală și retur.