Cum arată azi gemenele Cheeky Girls, după mai multe operații estetice. GALERIE FOTO

de: Alexandra Chivu
02 07. 2019

Gemenele Cheeky Girls au devenit celebre în Marea Britanie, în 2002, după ce și-au făcut apariția la o emisiune de talente. Nu după mult timp, cele două au decis să se retragă din lumea showbiz-ului. Acum, ”ajunse la o vârstă”, au povestit, în emisiunea ”Loose Women” de la ITV, toate întâmplările din perioada care le-a consacrat.

Cum arată azi gemenele Cheeky Girls, după mai multe operații

Gemenele povestesc că în primii cinci ani de carieră au avut succes și s-au trezit brusc că viețile lor erau controlate complet de casa de discuri. Nu aveau timp, lucrau 24 de ore pe zi, iar tot timpul erau pe drumuri, deși de ele se ocupa îndeaproape mama lor, care le era și impresar. Fetele au declarat că nu aveau viață socială, lucru care a dus la apariția depresiei. De asemenea, surorile Cheeky spun că, odată cu trecerea timpului, dar și a stării de angoasă care se tot accentua, până și cele două s-au găsit în competiție de multe ori.

„Purtam haine largi și îi făceam pe toți să creadă că mâncăm. Am devenit competitive una cu cealaltă, reușeam să ascundem totul foarte bine. Odată ce te întâlnești cu această problemă, ea va rămâne mereu cu tine, dar acum o controlăm complet, ne este mai bine”, au declarat gemenele Cheeky potrivit sursei menționate mai sus.

„Gabriela are cicnci operații, iar Monica patru”

Totodată, artistele au dezvăluit și un moment care ar părea amuzant acum, însă care atunci le-a adus o doză mare de disconfort. Mai exact, disconfortul despre care este vorba le-a adus, pe lângă un dezavantaj, și acuze. Cele două au decis să investească în imaginea lor și să fie așa cum își doresc…sau cum își dorea publicul pe atunci. Astfel, au hotărât să se lase pe mâna unui medic estetician și au investit 100 de mii de lire în intervenții. De altfel, degajat, și mama artistelor a vorbit despre îmbunătățirile pe care și le-au făcut fetele ei.

Surorile Gabriela și Monica Irimia au intrat în lumina reflectoarelor în anul 2002

„Gabriela are cinci operaţii, iar Monica patru. Este adevărat că incluzând fiecare operaţie, transport, bodyguarzi şi altele, e posibil ca întreaga sumă să se ridice la 100.000 de lire sterline. Dar au fost operaţii de corectare. Iniţial, nu li s-au pus silicoanele potrivite. Ele nu vrut o mărime ieşită din comun, au vrut doar să aibă mărimi normale la sutien”, a spus mama gemenelor Cheeky.

În acest moment, amândouă sunt fericite, duc o viață frumoasă, departe de România. Monica este într-o relație alături de un englez pe nume Shaun Taylor, moștenitor al unei firme de arhitectură. În schimb, Gabriela încă mai caută un alt bărbat, după ce s-a despărțit de oficialul Lembit Opik.