Cum arată Adina Galupa din Inimă de țigan, la 5 ani de când a părăsit România. Ce face acum

de: Alexandru Ramnic
28 05. 2021

O mai ții minte pe vestita Fefe din Inimă de țigan? Ce mai face acum actrița Adina Galupa, la cinci ani de când s-a mutat din România. Cum arată acum una dintre cele mai apreciate actrițe de la noi din țară. Cu ce se ocupă, mai nou.

Cum arată Adina Galupa din Inimă de țigan, la 5 ani de când a părăsit România

Rebelă, impulsivă, temperamentală, așa ne-o aducem aminte pe celebra Fefe din Inimă de țigan. Adolescenta zgubilitică a crescut și s-a transformat într-o femei în toată regula. Adina Galupa este una dintre cele mai apreciate tinere actrițe, șatena bucurându-se de un succes imens în anii 2010, când întreaga Românie stătea cu sufletul la gură pentru a lua parte la peripețiile protagoniștilor uneia dintre cele mai populare telenovele din istoria cinematografiei românești.

Deși a jucat în numeroase telenovele românești, precum Iubire ca-n filme, Regina, Aniela și Iubire și Onoare, Adina Galupa a rămas întipărită în memoria românilor drept Fefe din Inimă de țigan. Actrița s-a mutat în Statele Unite ale Americii, acolo unde locuiește de cinci ani de zile. Simpatica brunetă și-a schimbat radical look-ul, a slăbit enorm și arată mai bine ca niciodată.

Trăiește visul american și se bucură de soarele torid al Californiei. Cu toate acestea, Adina Galupa mărturisește că nu se recunoaște, atunci când privește imagini vechi cu ea, de pe vremea când juca în telenovele.

„Câteodată şi mie mi se pare când mă uit la TV că am o altă strălucire şi poate e adevărat. Beau multă apă… Suntem în California, e soare tot timpul, dacă ai grijă de tine n-ai cum să nu arăţi bine. Înainte mă duceam la sală, acum merg la Yoga în fiecare zi.

Am descoperit Yoga aici, m-a dus un prieten şi la început nu mi-a plăcut deloc pentru că fac Hot Yoga, care înseamnă saună şi Yoga în acelaşi timp. Mi s-a părut oribil la început. Acum însă îmi place cel mai mult dintre toate felurile de sport pe care le-am practicat.”, declara Adina Galupa în urmă cu ceva timp.

De ce a plecat Adina Galupa din România

Adina Galupa a recunoscut că hotărârea de a părăsi definitiv România a venit ca o dorință de a o lua de la capăt pe meleagurile unei țări care-i oferă mai multe oportunități, din punct de vedere profesional. Actrița nu-și regretă decizia, deoarece simțea nevoia unei schimbări:

„Am plecat în L.A. la sfârşitul anului 2015. Ce mi s-a părut la momentul respectiv a fost că-mi atinsesem personal un fel de limită creativă, artistică. Fusesem în piese de teatru, am făcut televiziune, am făcut şi film. Şi mi se părea că nu pot progresa, mi-am dat seama că aici pot vedea un nou mod de a percepe actoria.

Aici oamenii lucrează cu totul altfel, industria e cu totul diferită, normele sunt diferite. Aici mi s-a demontat absolut tot bagajul de cunoştinţe cu care venisem din ţară şi a trebuit s-o iau de la zero.”, mai povestea actrița din Inimă de țigan, conform jurnaliștilor de la Spynews.