Cum arată acum Petru Păun, din serialul Fructul Oprit. Româncele i-au dus dorul

de: Andrei Simion
01 06. 2020

Actorul Petru Păun a devenit extrem de cunoscut după ce a fost personaj principalul în serialul Fructul Oprit de la Antena 1. Acum se bucură de mii de reacții după postările de pe rețelele de socializare.

Cum arată actorul Petru Păun, din serialul Fructul Oprit

Protagonistul serialului de la Antena 1 este extrem de activ în social media în această perioadă, face mult sport, după cum se poate observa în ultimele fotografii postate și are și o bază importantă de fane după apariția în Fructul Oprit.

Ultima fotografie care-l înfățișează, un selfie realizat în mașina personală, a strâns aproape 7.000 de aprecieri și sute de comentarii ale româncelor. A avut și un mesaj scurt, potrivit situației actuale: „Cum ziceau Depeche Mode: Enjoy the silence”, făcând referire, evident, la piesa celebrei formații.

Petru Păun, jurnalist și manechin

Pe lângă viața de actor, Petru este și manechin, acesta fiind și modul în care s-a remarcat inițial înainte să apară în producția Antenei 1. De asemenea, a avut contracte și în străinătate, bucurându-se de un real succes.

Încă de la 17 ani a apărut în spațiul public din România, iar apoi a urmat cursuri de jurnalism și de publicitate. Producția Fructul Oprit a fost prima experiență actoricească a lui Petru, dar vrea să continue în această direcție și în viitor. „Rolul din Fructul Oprit a fost făcut, parcă, pentru mine. M-am simțit excelent în acest proiect, am fost relaxat tot timpul. M-am regăsit din prima în rolul lui Alex, nu am avut emoții, chiar dacă au fost mulți pretendenți pentru rolul principal”, a povestit Petru Păun după apariția în serial.