18 iun. 2019 | 13:47

Cum a uitat Rareș Bogdan toată ura dintre el și Mihai Gâdea. „Trecerea de la sudalmă la pupici se face treptat”

Știri generale
Cum a uitat Rareș Bogdan toată ura dintre el și Mihai Gâdea. „Trecerea de la sudalmă la pupici se face treptat”
Sursa: Captură Foto Antena 3

Rareș Bogdan și Mihai Gâdea au îngropat securea războiului și au început să fie foarte cordiali unul ca altul, ca de la un jurnalist la un fost jurnalist, dar cu interese oarecum asemănătoare, deși, din tabere diferite. Cei doi au avut o discuție în cadrul emisiunii Sinteza Zilei, dar a fost una atipică.

Rareș Bogdan și Mihai Gâdea, într-o discuție aproape cordială la Antena 3

Îți mai amintești „sudalmele” pe care le aruncau cei doi unul altuia până nu demult? Te-ai fi așteptat ca atunci când ar ajunge față în față sau chiar și într-o convorbire directă de la distanță, să se ajungă la discuții aprinse și acuzații.

Pe 17 iunie, Mihai Gâdea l-a invitat pe Rareș Bogdan să ia cuvântul prin legătură telefonică în cadrul emisiunii Sinteza Zilei, de la Antena 3, iar europarlamentarul PNL a acceptat (și aici a fost un lucru surprinzător pentru unii dintre noi).

Nu doar că au avut o discuție cât se poate de normală și civilizată, dar Rareș Bogdan l-a și complimentat pe jurnalistul Antenei 3, spunându-i că este „un analist foarte bun”.

La prima vedere, n-a fost nimic neobișnuit la conversația lor, dar jurnalista Cristina Țopescu a scris un comentariu mai consistent pe pagina sa de Facebook unde se arată profund iritată de atitudinea pe care au avut-o cei doi la televizor.

Ce părere are Cristina Țopescu despre noua atitudine a proaspătului politician PNL

Cristina Țopescu este de părere că Rareș Bogdan nu este sincer sau nu a fost sincer, pentru că e greu să-ți dai seama când a dat dovadă de această calitate – înainte, de-a lungul anilor, când îl „ataca” pe Gâdea din diverse motive sau pe 17 iunie, când și-au adresat vorbe mieroase?

Prezentatorul de la Antena 3 a dorit intervenția proaspătului politician PNL pentru a-și spune părerea vizavi de un text pe care Rareș Bogdan la scris referitor la moțiunea de cenzură prin care opoziție vrea să răstoarne Guvernul Dăncilă.

„Că Barna a fost la Antena 3, hai că am mai înțeles. Ca politician, deh, trebuie să începi a învăța să înghiți broaște și să-ți și placă puțin, trebuie să mergi la toate mass-media ca să ajungi la toate tipurile de electorat, c-oi fi tu bun, dar n-ai notorietate și frizerii votează și ei, okei, am înțeles… dar tu, mai Rareș? N-o să te întreb ce căutași acolo, că și la tine se aplică ce se aplică la Barna, mai puțin cu notorietatea, că tu ai destulă. Problema ar fi alta: de ce trebuie să faci tu frumos cu moderatorul, oricare ar fi el? Cu asta nu mă dumiresc eu! Ca să nu te atace, ca să-i mai tocești din ascuțișul sabiei ce ți-ar secera capul fără să clipească, ca sa te ai bine cu toată presa? […]” Cristina Țopescu.

Ca să fii credibil, ca să nu se șocheze lumea, trecerea asta de la sudalmă la pupici se cade a fi făcută și ea treptat, măcar atât…altfel, oamenii care se uită la voi, pe bună dreptate, nu pot spune decât atât: ce fac ăștia aici? Ce ipocriți! Măsura, Rareș, măsura, bat-o vina! Înghiți broaște, dar să le și savurezi?”

Cum a uitat Rareș Bogdan toată ura dintre el și Mihai Gâdea. „Trecerea de la sudalmă la pupici se face treptat”

 

Parteneri
Cine a fost Costel Corduneanu, interlopul care a luptat pentru România la Jocurile Olimpice. Fostul sportiv a murit din cauza unor probleme la inimă
Redactia.ro
David Beckham a câștigat lupta cu cele 150 și ia potul cel mare: 280 de milioane de euro dintr-un ”foc”!
Digisport.ro
Povestea fabuloasă a actorului care a ajuns frate cu propriul tată. A jucat în aproape 40 de filme și a murit pe scenă, în timpul unui spectacol
Click.ro
Ce nu s-a văzut la TV! Zanni cu Ana Porgras și Alex Delea cu Alexandra Duli, momente tandre la duș, la Survivor Al Stars: "Nu vreau să se termine acest moment. Vreau să..."
Viva.ro
"Sleepy Don". Valuri de ironii după ce Trump a adormit la primul termen al procesului. Procuror: N-am mai auzit așa ceva până acum
Digi24
Misterul unei crime a fost elucidat după 56 de ani. Cum s-a dat de gol autorul care nu a fost niciodată suspect în caz
Digi24
Cum arătau Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu în 2012, la primul sezon Masterchef. Imagini de colecție
Unica.ro
Răzbunarea lui Traian Băsescu. Nu uită și nu iartă
EVZ.ro
Doliu în lumea muzicii de petrecere! S-a stins din viață o cunoscută artistă: "În aceste clipe..." / FOTO
Spynews
NU mai au voie să cumpere țigări. INTERZIS pentru cei născuți după 1 ianuarie 2009
Capital.ro
Pensiile care vor trece printr-o a doua recalculare. Şeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, anunţ important
Antena 3
Lovitură de teatru pentru Antena 1! Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu au semnat cu PRO TV
TV Mania
Și-a părăsit soțul pentru cel mai bun prieten al lui. Anunțul făcut acum la doar câteva luni de la divorț: „Plătim pentru orice...”...”
Avantaje
MILIOANE de PENSIONARI sunt AFECTAȚI. ANUNȚUL care schimbă DECIZIA din SEPTEMBRIE
Mediaflux
Doliu în lumea muzicii de petrecere! S-a stins din viață o cunoscută artistă: "În aceste clipe..." / FOTO
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Antena 1
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Shtiu.ro