Cum a scăpat Rona Hartner de boala secolului. Ce a făcut în timpul procesului de vindecare

Cum a scăpat Rona Hartner de boala secolului. Ce a făcut în timpul procesului de vindecare
Cum a scapat Rona Hartner de boala secolului

Rona Hartner a trecut prin momente cumplite, atunci când a fost diagnosticată cu o boală cumplită, atât la ficat, cât și la colon. Din fericire, artista a luptat până când a învins cancerul, urmând un tratament dur și eficient în Franța. Cum se simte acum fosta concurentă de la Te Cunosc de Undeva.

Rona Hartner a scăpat de cancer

Rona Hartner a dovedit că este o femeie extrem de puternică, după ce a soarta a pus-o la grea încercare, în urmă cu doar câțiva ani, când a fost diagnosticată cu o boală nemiloasă: cancer la ficat și colon.

Artista nu s-a lăsat bătută și a încercat toate tratamentele posibile pentru a se vindeca. Vedeta a plecat în Franța acolo unde s-a lăsat pe mâinile capabile ale celor mai buni specialiști. Deși medicii au asigurat-o că Rona Hartner va scăpa de boală în 7 ani, cântăreața s-a pus pe picioare după doar 12 luni.

„Chimioterapia făcută în Franța a fost foarte grea, dar am suportat tot protocolul și am avut doi ani să îmi revin. Nu am mai avut concerte, nu a mai fost haos.

Se zice că de șapte ani ai nevoie ca să îți revii, dar eu am avut nevoie de un an. Pot să spun ca înotul m-a ajutat foarte mult. M-am mai îngrășat. Toată viața am fost zveltă și nu-mi stă bine slabă. La boala asta nu ai voie deloc sa slăbești.

Mai bine ești mai împănată ca să poți duce. Eu fac sport pe plajă. Am toate aparatele, mi le pun într-un loc special amenajat și fac sport între doi palmieri”, a povestit Rona Hartner, exclusiv pentru viva.ro.

Ce sport a practicat Rona Hartner în timpul tratamentului

De asemenea, Rona Hartner practică înotul ca sport principal, pentru a se menține în formă. Vedeta este de părere că suferinzii de cancer nu ar trebui să slăbească, deoarece au nevoie de forță pentru a duce lupta împotriva cumplitei boli.

O dată la șase luni, celebra actriță își repetă analizele, pentru a se asigura că totul este în ordine, iar starea ei de sănătate este, în continuare, bună.

„Am avut timp să îmi revin, să mă refac după problemele de sănătate cu cancerul. Am înotat în fiecare dimineață în apa rece a Mediteranei  și m-a ajutat să elimin toxinele de la chimioterapie.

Analizele generale mi-au ieșit foarte bine. Doctorul meu mi-a spus că nici nu mai am nevoie să fac alte investigații.”, a completat artista pentru sursa citată.