Cum a reacționat un american când a ajuns în București, la Therme. Moment viral îmbrăcat în tricoul României
Un american foarte cunoscut pentru livestream-urile pe care le face a ajuns în România în urmă cu puțin timp. Acesta are peste 25 de milioane de abonați, iar live-urile sale sunt urmărite în acest moment de peste 100.000 de oameni.
IShowSpeed, live din România
Renumitul vlogger american IShowSpeed se află în acest moment în București. În vârstă de doar 19 ani, tânărul este unul dintre cei mai renumiți influenceri din lume.
În acest moment se află într-un tur în estul Europei și se plimbă prin locurile pe care i le recomandă urmăritorii și prietenii, totul în timp ce transmite fiecare mișcare pe care o face live.
În acest moment se află la Therme, iar tânărul a rămas plăcut surprins de toate condițiile oferite. Oriunde merge are alături de el 5 bodyguarzi și interacționează cu toată lumea.
Înainte de a merge la Therme, Speed a fost în Ferentari, la Casa Poporului, dar și la Obor, acolo unde a mâncat mici. În ultima locația a cântat „Made in Romania” alături de câteva sute de tineri.
Acum vloggerul are peste 130.000 de oameni constant, pe Live. Streamer-ul poartă tricoul naționalei de fotbal a României.
Celebrul YouTuber iShowSpeed și-a arătat casa de 10 milioane de dolari cumpărată la doar 19 ani
IShowSpeed, pe numele său real Darren Jason Watkins Jr, este din America și a devenit cunoscut pentru varietatea de stream-uri live din mediul online, acolo unde joacă diferite jocuri și se întâlnește cu diverse celebrități.
Este unul dintre cei mai populari creatori de conținut și are urmăritori din întreaga lume, cu un număr impresionant de 26,3 milioane de abonați.
Tânărul de doar 19 ani a ajuns să câștige atât de mulți bani la o vârstă atât de fragedă încât și-a achiziționat o casă în valoare de 10 milioane de dolari, după cum a dezvăluit chiar el într-un vlog postat.
Starul social media a filmat turul casei sale care are 4 dormitoare, o sală de fitness, piscină mare și o sală de cinema.