Cum a reacționat Cornel Palade când a aflat că Romică Țociu merge la America Express: „Nu știi în ce te bagi!” EXCLUSIV

de: Alexandru Catalan
24 05. 2023

La 61 de ani, Romică Țociu urmează să intre în marea aventură a vieții, alături de fiul său, Cătălin. Îndrăgitul actor de comedie a ales să dea curs invitației producătorilor emisiunii „America Express” (Antena 1) și să plece pentru circa două luni în America de Sud, în căutarea unor provocări fără egal. Romică Țociu ne-a oferit declarații spumoase, în exclusivitate pentru Playtech Știri.

Ce i-a urat Cornel Palade, înainte de plecare

Cei din jurul său l-au încurajat, la aflarea veștii. Iar amicul său cel mai bun, care îi e și partener de scenă, Cornel Palade, fost concurent la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” (PRO TV),  i-a spus un singur lucru: „Bravo, Gică, felicitări! Nu știi în ce te bagi!”, a sunat sec prima reacție a lui Cornel Palade.

Potrivit lui Romică Țociu, acesta l-a și pupat și i-a mai spus „că-i ține pumnii”:

„Cornel a aflat de ceva vreme că în vara asta va fi singur circa două luni. Mi-a strâns mâinile, m-a pupat și mi-a spus câteva cuvinte încurajatoare. Cele pe care vi le-am spus mai sus!”, ne-a declarat Romică Țociu pentru Playtech Știri.

„I-am spus lui Cornel ce-mi trece prin cap și că-l las singur și asta a fost!”

Vedeta de televiziune ne-a mai spus că avea această propunere, de câțiva ani, dar i-a dat curs de-abia acum, din simplul considerent că a decis să renunțe la cea mai mare parte a turneelor estivale, în compania partenerului său, Cornel Palade:

„Producătorii acestei emisiuni mă asaltează cu oferta lor de vreo patru sau de cinci ani. De fiecare dată, nu am putut renunța la agenda mea. Anul acesta însă am decis să fac o schimbare.

I-am spus lui Cornel ce-mi trece prin cap și că-l las singur și asta a fost. Va fi o provocare mare pentru mine!”, a mai adăugat Romică Țociu, exclusiv pentru Playtech Știri.

Romică Țociu: „De dormit prin gări sau sub cerul liber am mai făcut-o”

El ne-a asigurat, cu doza de umor care îi însoțește fiecare vorbă, că s-a pregătit în special mental pentru dificultățile ce vor veni:

„Antrenamente fizice nu am prea făcut. Om vedea pe energie, a mai rămas pe fund și pe aceea o vom pune la treabă. Cu mentalul e de lucrat. Aici e pariul tuturor.

De dormit prin gări sau sub cerul liber am mai făcut-o, când eram tânăr. Să vedem ce va fi acum. E o chestie provocatoare, cu multă adrenalină și mie-mi plac astea!”, a mai indicat Romică Țociu.

Fără consiliu de familie în luarea marii decizii

Pe de altă parte, ai săi l-au încurajat să accepte marea provocare:

„Nu a existat niciun consiliu de familie pe tema emisiunii. Nicoleta, soția mea, știa că am o asemenea propunere și că mă tentează ideea, așa că m-a încurajat de ceva vreme. Cătălin, fiul meu, și el, la fel.

Pe el mă bazez mult, că știe bine engleza. La mine vor funcționa câteva cuvinte în limba spaniolă, dar mai ales limbajul mâinilor. Dau bine din mâini, mi s-a spus că am ceva talent la chestia asta, așa că mizez că voi reuși să mă descurc cumva!”, mai spune el.

Citește și: Imaginea cu care Romică Țociu și-a șocat fanii. E rară, de colecție: „Semăn perfect cu Borat!”

Fiul său e pasionat de bucătărie

Romică recunoaște că are unele frici. Unele pe care admite că le controlează încă:

„Nu va fi simplu, asta e clar și pentru mine, și pentru ceilalți. Nu știi ce fel de provocări te pândesc, cu ce fel de situații mai mult mai puțin trăsnite ne vom întâlni. Dar faptul că voi fi alături de fiul meu, mă încurajează.

Am fost mereu apropiați, așa că, acum, o dată în plus, vom avea parte de o perioadă tată-fiu de neuitat. Sper că asta să ne va ajuta să ducem până la capăt toată povestea!”, a conchis Romică Țociu.

Fiul său, Cătălin, are 25 de ani și e pasionat de arta culinară, ceea ce le va prinde bine, în marea aventură din Columbia, Ecuador și Argentina.

Citește și: Care ar fi concurenţii care vor primi suma maximă de la America Express 2024. Andreea Bălan și Bianca Drăgușanu au mai luat banii aceştia