”Aceeași familie mi-a dat un bacșiș uriaș, de peste 20.000 de dolari, la sfârșitul anului”, povestit profesoara, notează The Business Insider.
Cum a primit o profesoară un bacşiş de 20.000 de dolari. Femeia tocmai se mutase în Dubai
O profesoară ce tocmai se mutase în Dubai a avut parte de surpriza vieții sale, după ce a primit un bacșiș uriaș, de 20.000 de dolari. De ce l-a primit și de la cine, aflați în rândurile următoare.
Profesoara care oferă meditații copiilor bogați
O tânără de 25 de ani care profesează ca și cadru didactic în Marea Britanie a hotărât să-și schimbe viața, dar nu și cariera, motiv pentru care a plecat în Dubai pentru a oferi meditații copiilor milionari.
În cadrul unui interviu, profesoara a povestit cât de mult s-a schimbat viața sa de când a decis să facă această schimbare. Venind din UK în casele celor mai bogați oameni din lume, tânăra a rămas uimită de nivelul de trai din Dubai.
Aceasta a povestit că unul dintre elevii pe care îi medita trăia într-un apartament de lux cu spații de masaj, cinematograf propriu și sală de artă. Întreg apartamentul ocupa cinci etaje și avea pază strictă la intrare.
„De atunci, am predat unor copii care fac parte din familii de elită din Dubai, milionari și miliardari care au făcut bani din investiții în petrol, startup-uri tehnologice și alte afaceri.
Una dintre familiile pentru care am lucrat locuia într-unul dintre cele mai scumpe apartamente din Dubai, care avea o sală de artă, salon de masaj, sală de sport și cinematograf. Era dispus pe cinci etaje și avea un lift privat și câini de pază pe ușă”, a povestit profesoara.
Motivul pentru care o profesoară a primit un bacșiș de 20.000 de dolari
Tânăra a povestit că părinții copiilor nu se uitau deloc la bani atunci când venea vorba despre educația copiilor. La un moment dat, unul dintre elevi i-a spus că îi oferă 3.000 de dolari dacă face ea temele în locul lui.
”Dacă știau că voi fi acasă la un client la un moment dat, se ofereau să plătească dublu sau triplu pentru a mă convinge să vin în schimb la ei. Și de fiecare dată când credeam că le-am văzut pe toate, se găsea ceva care să mă surprindă”, a spus profesoara.
Desigur, profesoara a refuzat banii, dar nu se aștepta la ce avea să urmeze. Într-o zi a întârziat la meditațiile cu unul dintre elevi din cauza faptului că i s-a stricat mașina.
La următoarea ședință, mama copilului i-a oferit 7.000 de dolari pentru a-și repara mașina. La sfârșitul anului, aceeași persoană i-a oferit un bacșiș de 20.000 de dolari pentru tot ce a făcut pentru copilul ei.