Cum a murit Regina Elena. Misterul din jurul crucii de la mormântul Majestății Sale din Elveția

Autor: Andrei Simion - 12:23, 19 oct. 2019
Regina Elena a murit pe 28 noiembrie 1982, la Lausanne

Regina Elena a fost înmormântată, sâmbătă, la Curtea de Argeș. Rămășițele pământești ale Reginei Mamă au fost aduse în România de la cimitirul din Lausanne, unde Majestatea Sa a fost înmormântată în anul 1982. Puțini sunt cei care știu secretul din jurul crucii de la mormântul din Elveția.

Regina Elena a murit pe 28 noiembrie 1982, la Lausanne

Principele Radu a dezvăluit, în urmă cu mai mulți ani, că în ziua în care Regina Elena a murit s-a produs un miracol.

„În ziua de 28 noiembrie 1982, Regele Mihai şi restul familiei au putut vedea cu ochii lor cum, în momentul în care Regina-Mamă a ridicat braţele spre fereastră şi şi-a dat sufletul, geamurile s-au deschis singure, iar aerul rece care a intrat brusc în cameră a mişcat cu putere perdeaua. A fost ca şi cum fraţii Reginei Elena ar fi venit să o ia din lumea aceasta”, a mărturisit Principele Radu.

Regina Mamă a fost înmormântată în cimitirul Boix de Vaud din Lausanne. Acesta nu are nimic special și nu iese în evidență nici măcar în comparație cu celelalte morminte. La baza crucii a fost scris Elena, Regină Mamă a României, Principesă a Greciei: 1896 -1982.

Chiar dacă acest mesaj a fost incripționat pe cruce, în certificatul de deces a fost trecut numele de stare civilă, Helene Schleswig -Holstein.

Regina Elena a României este nepoată a doi regi, fiică de rege, soră a trei regi, soţie de rege şi mamă de rege, fiind unică în istoria Europei din acest punct de vedere.

„Șeful Casei Majestății Sale Custodele Coroanei are onoarea de a anunța decizia Majestății Sale Margareta de a repatria osemintele Reginei -Mama Elena a României. Regina Elena va odihni în noua catedrală arhiepiscopală și regală de la Curtea de Argeș, alături de fiul ei, Regele Mihai I”, a precizat Casa Regală a României într-un comunicat.

S-a respectat, astfel, dorința Regelui Mihai, care și-a dorit ca mama lui să își doarmă somnul de veci în pământ românesc.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI