Cum a ajuns o comunitate de romi din Transilvania să dețină o adevărată comoară, rară și veche de sute de ani. Ce a scris New York Times

În România trăiesc triburi de romi, care locuiec în corturi, dar care are au niște pocale (tahtaie)  vechi de secole.

Cum a ajuns o comunitate de romi din Transilvania să dețină o adevărată comoară, rară și veche de sute de ani. Ce a scris New York Times

Etnografii români care au studiat exemplarele aflate în Muzeul de Istorie din Cluj, afirmă ca unele ”tahtaie” au fost făurite la comandă de aurari transilvani special pentru voievozii cetelor de țigani liberi din secolele XVII – XVIII. La vremea aceea, aceste pocale erau o formă de investiție. Alte pocale ar mai proveni de la familiile de ”sânge albastru” , care îi răsplăteau pe meșteșugarii iscusiți.

Acest pocal obținut cu greu și doar pe linie masculină a rămas până astăzi echivalentul țigănesc al unui titlu nobiliar. Cei care moștenesc pocalul, moștenesc și povestea. ”Tahtaiele” nu se vând niciodată, acestea se lasă din tată în fiu. Romii nu-și arată pocalele nici măcar în comunitate, doar la anumite negocieri sau ceremonii matrimoniale.

Valoarea pocalelor

Cel care-și vinde paharul este renegat și exclus din comunitate până la sfârșitul vieții. Sau chiar mai multe generații după el suportă același tratament, chiar dacă tot el sau copiii lui cumpără un alt pocal. Nu este iertat de către comunitate nici cel care vinde din cauza necazurilor. Fiecare dintre aceste pocale are câte o legendă. Legenda se construiește în jurul numărului de generații pe care le-a traversat, dar și a abilității proprietarilor de al păstra indiferent de vremuri și greutăți.

Datorită presupusei valori a acestor pahare, unii țigani au decis să deschidă rapid afaceri de produs pocale false. În general le cad în plasă țigani reveniți de la cerșit, din străinătate. Aceștia fiind dornici să investească în zestrea familiei. Așadar, valoarea unui astfel de fals poate ajunge la câteva sute de mii de euro.