Culiţă Sterp, atitudine neaşteptată la tribunal. Victima accidentului și-a retras plângerea: „Nevastă-ta mai întreabă de mine?”

de: Ana Chivu
23 11. 2022

Culiță Sterp și-a uimit fanii! Acesta a avut o atitudine neașteptată la tribunal. Celebrul manelist a apărut în fața instanței de judecată după accidentul pe care l-a provocat în urmă cu câteva zile. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și propus spre arestare, iar mai apoi a fost plasat sub control judiciar, după ce judecătorii au respins propunerea de arestare a procurorilor. Astăzi, solistul a ajuns în sala de judecată alături de avocat. La ieșirea din sală, vedeta i-a șocat pe jurnaliști.

UPDATE, 23 noiembrie, ora 22.15: Culiță Sterp spune că s-a împăcat cu victima accidentului ce a avut loc la Cluj-Napoca, precum și cu membrii familiei acesteia. Marius, fiindcă acesta este numele bărbatului aflat la volan, și-a retras plângerea depusă împotriva cântărețului de manele, anunță Știrile PRO TV.

„Vreau să îmi cer, în primul rând, scuze lui Marius, băiatul implicat în accident. Atât lui, cât și familiei lui, cu care am ținut legătura și cu care m-am și împăcat, ulterior, pe toate planurile”, a spus Culiță Sterp.

Judecătorii care analizează cererea de ridicare a controlului judiciar în cazul cântărețului de manele au amânat decizia pentru joi, 24 noiembrie.

Știre inițială

Culiță Sterp, atitudine neașteptată la tribunal: „Nevastă-ta mai întreabă de mine?”

Culiță Sterp a surprins pe toată lumea cu atitudinea sa la ieșirea din tribunal. Manelistul s-a prezentat astăzi în fața instanței de judecată, acolo unde s-a judecat contestația depusă de solist împotriva controlului judiciar. Amintim că bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și propus spre arestare, după ce judecătorii au respins propunerea de arestare.

Astăzi, cântărețul a ajuns în sala de judecată alături de avocatul său. La finalul ședinței, cei care îl reprezintă pe solist au anunțat că urmează să fie anunțată o decizie mâine. Bărbatul a surprins pe toată lumea cu atitudinea sa.

Mai exact, interpretul a fost văzut fără niciun regret, cu zâmbetul pe buze și la final l-a umilit pe unul din reporteri: ,,Nevastă-ta mai întreabă de mine?”, a fost replica prin care manelistul a dat dovadă de superficialitate și aroganță.

Anchetatorii au decis în cursul zilei de ieri că tânărul va fi cercetat și pentru conducere sub influența drogurilor, după ce analizele au arătat că acesta ar fi consumat substanțe interzise. Mai mult decât atât, Culiță Sterp mai este cercetat și pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de Poliție.

„ISU Cluj a fost alertat pentru a interveni la un accident rutier”

Imediat după incident, oamenii legii au afirmat că artistul fugea de o mașină de Poliție care îl surprinsese cu aparatul radar că ar fi circulat cu o viteză mult prea mare în oraș.

„În 17.11.2022, la ora 02.08, ISU Cluj a fost alertat pentru a interveni la un accident rutier produs între două autoturisme, în Cluj-Napoca, intersecția Piața Avram Iancu/Eroilor. A intervenit Detașamentul 1 de pompieri Cluj-Napoca cu o autospecială de stingere și descarcerare și un echipaj de terapie intensivă mobilă (ambulanță SMURD).

Nu s-au impus manevre de descarcerare. O victimă, bărbat, 32 ani, a fost transportata la spital, conștientă și cooperantă, de ambulanța SMURD. După producerea evenimentului rutier, conducătorul auto de 30 de ani nu ar fi rămas în zona respectivă, fiind ulterior identificat de polițiști”, au anunțat oamenii legii imediat după producerea accidentului.