Cu cine va juca Simona Halep în turul al treilea de la Wimbledon. Și-a aflat adversara

de: Ștefan R. Apostol
30 06. 2022

Unul din cele mai importante turnee de Grand Slam este în plină desfășurare. Astăzi, deși multe locuri erau goale pe terenul principal, pentru români este o zi importantă. Simona Halep a jucat, de la ora 19:00 (ora României), împotriva belgiencei Kirsten Flipkens. Meciul din turul doi de calificare a însemnat și ultimul meci jucat de Flipkens, aceasta anunțându-și retragerea din competiții. Din păcate pentru Flipkens, momentul a fost umbrit de victoria Simonei Halep, cu 7-5, 6-4, după un meci intens, dominat în parte de belgiancă. La finalul zilei am aflat și cu cine va juca Simona Halep în turul al treilea de la Wimbledon.

Simona Halep în turul al treilea de la Wimbledon. Și-a aflat adversara

Cel mai mare și mai prestigios eveniment din tenis revine cu cea de-a 135-a ediție a turneului Wimbledon. All England Lawn Tennis and Croquet Club din Wimbledon, Londra, găzduiește în aceste zile The Championships, unde cei mai buni jucători din întreaga lume se întrec pe celebrele terenuri de iarbă pentru al treilea Grand Slam al anului.

În plină formă, fostul numărul unu mondial, Simona Halep a revenit la Wimbledon pentru prima dată de la câștigarea titlului din 2019 și a reluat exact de unde a rămas cu o victorie impresionantă, marți, cu 6-3, 6-2 în fața periculoasei cehoaice Karolina Muchova. După victoria împotriva cehoaicei, Simona și-a aflat adversara din turul 2, în persoana belgiencei Kirsten Flipkens.

Meciul a început la ora fixată, ora 19:00, ora României, și după aproape o oră de joc, Simona și-a adjudecat cele două seturi. Primul set a fost unul cu Kirsten Flipkens în prim plan, dominând aproape tot timpul. Dar, dovedind tenacitate, Simona Halep a reușit să revină de la 3-0, câștigând primul set cu 7-5 cu două break-uri.

Setul al doilea a început tot în forță, Kirsten Flipkens preluând din nou conducerea. Simona a cedat primele trei game-uri, ulterior revenind spectaculos. Ceea ce ar fi trebuit să fie un meci ușor pentru jucătoarea noastră, s-a dovedit a fi mult mai complicat. Cu toate astea, la final, Simona Halep a câștigat, cu 7-5, 6-4, mergând în turul trei la Wimbledon.

Finalul zilei a adus și numele adversarei din următoarea etapă a turneului de Grand Slam de la Wimbledon. Este vorba de jucătorea din Polonia, Magdalena Frech, ocupanta locului 92 WTA.

„Am tremurat în timpul meciului”

Meciul din această seară, jucat cu puțin noroc, având în vedere că imediat după a început ploaia, a dovedit că Simona Halep își dorește să meargă cât mai departe la All England Lawn Tennis.

Dar, deși câștigătoare, a recunoscut la interviul acordat pe teren, că a cam tremurat, realizând că are o jucătoare puternică în față, în Kirsten Flipkens:

„Nu este vorba de meciul meu, ci despre ea. Mă bucur că am putut să joc împotriva ei. Am vorbit în trecut despre asta, acum emoția e mare. Am tremurat în timpul meciului. Antrenorul meu știe, poate confirma.

Kirsten  este o campioană, nu cedează niciodată. O felicit! Ne va lipsi și mult noroc în ceea ce urmează să facă.”, a declarat imediat după meci Simona, referindu-se la retragerea Kirstenei Flipkens.

Rămâne să așteptăm meciul din turul trei, dintre Simona Halep și Magdalena Frech, și vom vedea dacă dorințele româncei vor fi în concordață cu jocul de pe teren.

De altfel, jucătoarea poloneză nu este o necunoscută pentru Simona Halep. Cele două s-au mai întâlnit pe teren, de două ori. Simona s-a impus în cele două întâlniri cu 6-2, 6-0 la Praga, în 2020, respectiv 6-4, 6-3 la Australian Open-ul de anul acesta.