Cu cine joacă Simona Halep în semifinale la Praga. Şanse mari pentru un duel românesc

de: Andrei Simion
14 08. 2020

Simona Halep s-a calificat în semifinale la WTA Praga, după ce a învins-o pe Magdalena Frech, scor 6-2, 6-0. Pentru a-şi afla adversara din penultimul act al competiţiei, Simona va mai avea de aşteptat. Ar putea fi un duel românesc pentru calificarea în finală, în cazul în care Irina Begu reuşeşte să îi mai ia un set Sarei Sorribes Tormo. Pentru Begu, ziua de vineri a fost una plină de realizări. A câştigat nu mai puţin de trei seturi.

Simona Halep ar putea fi nevoită să aştepte până sămbătă pentru a afla pe cine va înfrunta în semifinale la Praga

Partida dintre Irina Begu şi Leonie Kung, din turul 2, nu s-a putut încheia joi, aşa cum era prevăzut iniţial. Au fost meciuri lungi pe parcursul întregii zile, iar cele două jucătoare nu au mai apucat să dispute mai mult de un set. Pe care l-a câştigat jucătoarea din Elveţia. Partida a continuat astăzi, iar Irina Begu a reuşit să dea lovitura. După aproape două ore şi jumătate de joc şi trei mingi de meci salvate, stelista a obţinut calificarea în sferturile de finală.

Doar că părea condamnată la un eşec în faţa Sarei Sorribes Tormo, pe care trebuie să o înfrunte după mai puţin de două ore de pauză. Irina a reuşit să găsească resursele necesare pentru a face un joc foarte bun şi în faţa ibericei. S-a impus clar în primul set, scor 6-2. Apoi, în manşa secundă, după ce Sara Sorribes şi-a făcut serviciul în game-ul inaugural, partida a fost întreruptă. Din cauza condiţiilor meteo. Cel mai probabil nu va mai putea fi reluată vineri.

Ceea ce ar putea însemna un alt avantaj uriaş pentru Simona Halep. Care ar urma să fie mult mai odihnită sâmbătă. Spre deosebire de Sorribes Tormo şi Begu, în condiţiile în care aceastea trebuie să îşi asigure întâi locul în semifinale. În plus, Halep o domină clar pe Begu şi la meciuri directe. Un categoric 6-0 în favoarea Simonei. Pe Sorribes Tormo nu a mai înfruntat-o niciodată în carieră.