Cu cine a fost surprins Cătălin Botezatu pe stradă. Am aflat adevărul despre tânărul misterios (Exclusiv)

Catalin Botezatu si soferul sau petrec mult timp impreuna

Cu cine a fost surprins Cătălin Botezatu pe stradă. Am aflat adevărul despre tânărul misterios care îl acompaniază pe celebrul creator de modă peste tot. Cine este tânărul care are grijă de Bote.

Cu cine a fost surprins Cătălin Botezatu pe stradă

Cătălin Botezatu nu mai are nevoie de nicio prezentare. Faimosul designer este unul dintre cei mai râvniți burlaci ai României, fără să mai menționăm faptul că eleganța, rafinamentul, clasa și stilul unic l-au făcut să fie admirat și curtat de sute de femei până acum.

Ajuns la frumoasa vârstă de 54 de ani, designerul arată mai bine ca niciodată și reușește, fără îndoială, să atragă privirile tuturor atunci când merge pe stradă, spre deliciul domnișoarelor și invidia domnilor.

Cu toate acestea, Cătălin Botezatu nu a mai fost văzut de ceva vreme în prezența unei reprezentante ale sexului frumos. Recent, paparazzi impact.ro l-au surprins pe creatorul de modă în compania unui tânăr misterios pe străzile din Capitală.

Afacerile merg foarte bine pentru Bote, iar pandemia de coronavirus se pare că nu l-a afectat prea tare, din moment ce chipeșul designer și-a cumpărat, recent, un bolid de lux în valoare de 150.000 de euro.

Pentru că Botezatu este un nume greu în industria modei din România și o vedetă în adevăratul sens al cuvântului, faimosul designer se respectă suficient de mult încât să angajeze pe cineva care să aibă grijă de mașina sa de lux pentru el.

Cătălin Botezatu pare să aibă o relație frumoasă de prietenie cu șoferul său, după cum se poate vedea în imagini. Cei doi își zâmbesc, se iau în brațe și petrec destul de mult timp unul în compania celuilalt.

Ce avere a strâns Cătălin Botezatu

Deși este încă tânăr și în putere, Cătălin Botezatu a trecut prin foarte multe greutăți, iar problemele de sănătate l-au făcut pe designer să se gândească foarte serios la scrierea unui testament. Juratul emisiunii Bravo, ai Stil! a hotărât să își pună afacerile în ordine și a mărturisit, acum câteva luni, ce se va alege de bunurile și averile sale după ce Bote nu va mai fi:

„De-a lungul timpului, am făcut donaţii importante unor instituţii din România, dar mai ales din afară. Aşa că tot ce rămâne, mult-puţin, va ajunge acolo unde trebuie. O parte din ce am se va duce în scopuri caritabile. Mai mult de jumătate va merge către bătrâni, restul este canalizat către o persoană dragă mie.

Prietenii mei ştiu deja că mi-am făcut testamentul, totul e scris. Părinţii mei nu au nevoie de bani, au tot ce le trebuie pentru cât vor mai trăi. Iar moştenitorii mei sunt asiguraţi, a declarat acum ceva timp Cătălin Botezatu pentru viva.ro.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI