Cu ce stropesc grecii sosul tzatziki la final. Secretul care face toată diferența, gustul devine demențial

de: Andrei Simion
14 07. 2024

Grecia este faimoasă pentru bucătăria sa delicioasă și sănătoasă, iar unul dintre cele mai iubite preparate este sosul de iaurt, cunoscut și sub numele de tzatziki. Acest preparat răcoritor și cremos este perfect pentru a însoți o varietate de mâncăruri, de la carne la grătar până la legume și pâine. Iată cum să pregătești acasă un sos de iaurt autentic, ca în Grecia.

Secretul pentru cel mai bun sos tzatziki

Ingrediente necesare:

500 g iaurt grecesc
1 castravete mare
3-4 căței de usturoi
2 linguri de ulei de măsline extravirgin
1 lingură de oțet de vin alb sau suc de lămâie
sare și piper după gust
1 linguriță de mărar proaspăt tocat (opțional)

Mod de preparare

Începe prin a spăla și curăța castravetele. Poți să-l lași cu coajă dacă preferi un sos mai rustic, dar de obicei se recomandă să îl cureți pentru o textură mai fină. Taie castravetele în jumătate pe lungime și scoate-i semințele folosind o linguriță. Apoi rade castravetele pe o răzătoare mare.

Pentru a obține un sos de iaurt consistent și fără exces de apă, este important să scurgi bine castravetele ras. Pune castravetele ras într-o strecurătoare, presară puțină sare deasupra și lasă-l să se scurgă 10-15 minute. După acest timp, folosește mâinile sau un prosop de bucătărie curat pentru a stoarce cât mai multă apă din castravete.

Curăță cățeii de usturoi și toacă-i mărunt sau zdrobește-i folosind mojarul. Dacă preferi un gust mai subtil de usturoi, pune doar 2-3 căței.

Amestecarea ingredientelor și trucul de la final

Într-un bol mare adaugă iaurtul grecesc. Este esențial să folosești iaurt grecesc deoarece are o consistență mai groasă și mai cremoasă decât alte tipuri de iaurt. Adaugă castravetele scurs, usturoiul tocat, uleiul de măsline și oțetul de vin alb sau sucul de lămâie. Poți adaugă și mărar. La final stropește sosul tzatziki cu ulei de măsline și suc de lămâie, pentru un gust desăvârșit.