Cu ce se ocupă soția lui Cove de la Vorbește Lumea. Puțină lume știe ce meserie are, de fapt

de: Bișinicu Andreea
17 08. 2021

Cove nu mai are nevoie de nicio introducere. Gabriel Coveșanu este unul dintre cei mai apreciați și îndrăgiți prezentatori TV din România. Moderatorul emisiunii Vorbește Lumea se bucură de o carieră longevivă în televiziune și are tot ce-și poate dori: bani, faimă, milioane de fani și o familie fericită.

Ce meserie are soția lui Cove de la Vorbește Lumea

Ceea ce nu mulți știu este că vedeta de la PRO TV se află la al doilea mariaj. În prezent, Cove este însurat cu frumoasa Florentina Ene, femeia care i-a dăruit, în 2015, un băiat pe nume Mihai Răzvan. Simpaticul prezentator mai are un fiu, Bogdan Matei, din mariajul anterior cu Maria Movileanu.

Cove și actuala lui parteneră de viață trăiesc o poveste de iubire ca în filme, chiar dacă nu a fost dragoste la prima vedere. Florentina Ene, de profesie medic ginecolog, povestea, acum ceva timp, că nu era fana actualului ei soț atunci când l-a întâlnit. Cei doi s-au cunoscut la o petrecere.

„Sincer, nu eram o fană. Mama, în schimb, era. Ea urmărea Surprize, Surprize. Pe vremea aceea, sâmbătă seara eu aveam alt program. Și nici el nu-mi părea genul care să-mi placă. De aceea pot să spun că n-a fost dragoste la prima vedere!”, declara Florentina Ene, soția lui Cove, în trecut.

Soția lui Cove nu l-a plăcut pe prezentatorul de la Vorbește lumea la început

Cove și soția lui s-au cunoscut la o petrecere la începutul decadei trecute, pe vremea când ambii erau implicați în alte relații. Cei doi s-au îndrăgostit treptate, iar după trei ani de relație s-au căsătorit în anul 2013.

„Ne-am cunoscut la o petrecere. La momentul respectiv, fiecare avea viața lui, amândoi eram implicați într-o altă relație. După aceea nu ne-am mai întâlnit. Eu, între timp, m-am și căsătorit și am și divorțat.

Apoi ne-am reîntâlnit în același cerc de prieteni, am povestit, ne-am amintit una-alta. Am luat-o așa cu pași timizi și totul a decurs de la sine. Nici nu ne gândeam că vom rezista mult timp împreună. Au fost și momente în care ne-am speriat un pic, dar ne-am dat seama că suntem făcuți unul pentru celălalt.

Cove are numai cuvinte de laudă la adresa soției sale, pe care o iubește necondiționat.

Soția mea are o inteligență emoțională fantastică, iar atunci când există ceva care nu-mi place, primul lucru pe care îl face e să se pună în locul celuilalt. Lucrează în domeniul medical. (…) E medic ginecolog. Ea este cea care mă susține. Dacă am cea mai mică întristare, suferință, are un umăr și pentru mine”, povestea Cove acum ceva timp.