Cu ce se ocupă acum vedetele românilor din muzica anilor ʼ90. S-au reprofilat în tatuatori, marinari, piloți sau chiar dentiști!

de: Manolică Anca
02 10. 2023

În timp ce unele vedete din anii ’90 încă au rămas în centrul atenției, mulți alți artiști celebri au preferat să ia alte căi și să își descopere alte pasiuni. Iată ce fac acum toți artiștii tăi favoriți din copilărie. Cu ce se ocupă în prezent.

Ce fac astăzi artiștii care au renunțat la muzică

Pentru unii dintre cântăreții care, în anii ’90, făceau furori atât în țară, cât și peste hotare, faima în această industrie a apus. Când au observat că nu mai reușesc să câștige câștigat bani din muzică și s-au lovit de realitatea vieții de zi cu zi, ei au decis să se axeze pe altceva.

În timp ce unii au revenit la profesia de bază pe care o aveau, alții s-au reprofilat și au început să lucreze în cu totul alte domenii. Iată ce fac astăzi artiștii pe care îi adorai în urmă cu peste 20 de ani.

Ce meserii și-au ales

Surorile Cheeky Girls făceau furori în întreaga lume la începutul anilor 2000, iar piesele lor au ocupat mult timp primele locuri în topuri. Cu toate acestea, succesul s-a stins destul de rapid, cele două ajungând să se confrunte cu mari probleme de sănătate, dar și cu banii.

În prezent, cele două duc o viață liniștită în Goldsborough, North Yorkshire. Gabriela Irimia are atestat de cosmeticiană, după ce a urmat trei cursuri și activează în domeniu, iar Monica este agent de vânzări la un salon auto.

– Bogdan Tașcău, alias Dl Problemă, din fosta trupă MB&C, este astăzi antrenor de dezvoltare personal și specialist recomandat pentru team-buildinguri corporate. La polul opus Sorin Frunză, cel care i-a fost coleg, este tour manager la o companie de booking muzical.

– t-Short a fost, la un moment dat, cea mai populară formație dance de după Revoluție. Însă, anii au trecut și nu s-a mai auzit mai nimic despre ei. Carmen Ionescu, solista trioului, a devenit contabilă, iar acum lucrează ca grafician.

– Mihai Onilă, din grupul AXXA, rupea inimile adolescentelor la acea vreme. Astăzi, el le repară: este ”vindecător” și bioenergetician.

– Mihai Sturzu, șeful trupei Hi-Q, a dat muzica pe aviație. În prezent, el este pilot de linie și plimbă zeci de mii de pasageri pe an.

Mihai Sturzu, șeful trupei Hi-Q

Ce fac cei care puneau ”Gaz pe Foc”

– Primul solist al trupei Akcent, Marius Nedelcu, a lăsat muzica pentru sport. A fost directorul unei mari rețele internaționale de săli de fitness, după care s-a mutat la Londra.

– Adrian Zainea, cel care anii 2000 făcea furori în trupa L.A., alături de Liviu Vârciu, s-a mutat în Marea Britanie, acolo unde este fotograf.

– Dintre cei care au turnat Gaz pe Foc în anii ʼ90, Lucian Viziru a devenit antrenor de tenis, Răzvan Iacob a fost asistent universitar la Facultatea de Medicină din cadrul Universității Carol Davila, Andrei Roșu a ajuns ultramaratonist, iar Alin Lupșa, dentist.

– Cât despre trupa Simplu, în afară de Smiley, care are în continuare succes în domeniu, ceilalți s-au cam reprofilat. CRBL a mai avut proiecte în televiziune, însă cel poreclit ”Francezu” a devenit tatuator.

Dorin Topală, din fosta trupă Valahia, s-a orientat către mările și oceanele lumii. Acesta a devenit, la maturitate, ofițer naval, iar când nu este în voiaj, lucrează la o firmă de reparații navale din Constanța.