Cu câți bani și-a împrumutat Nicolae Ceaușescu prietenii importanți. Sumele uriașe nu au fost înapoiate nici până azi

Autor: Claudiu Surmei - 16:08, 13 sept. 2019
Nicolae Ceaușescu "a împrumutat bani" unor țări precum Coreea de Nord, Libia și Cuba

Nicolae Ceaușescu „a împrumutat” sume uriașe mai multor țări cu liderii cărora legase prietenii importante. La 30 de ani de la Revoluție, mare parte din acești bani nu a fost încă înapoiată, motivul fiind că aceste state nu au o situație economică stabilă.

Nicolae Ceaușescu „a împrumutat bani” unor țări precum Coreea de Nord, Libia și Cuba

Fostul dictator a legat prietenii cu liderii mai multor țări în timpul vieții, unele dintre ele atât de puternice încât Nicolae Ceaușescu a fost de acord să exporte produse în aceste state în baza promisiunii că va primi banii mai târziu. Așa s-a ajuns ca țări precum Cuba, Coreea, de Nord, Guineea sau Libia să datoreze României sume importante.

Ministerul Finanțelor Publice arată că România a recuperat doar 60 milioane de dolari în 2018 în contul creanţelor României dinainte de 1989, în timp ce în 2017 a recuperat 61 de milioane de dolari.

„La data de 31 decembrie 2018, creanţele României provenite din operaţiunile de export, cooperare economică internaţională şi alte acţiuni externe, derulate înainte de 31 decembrie 1989 erau de 716.199.303,61 dolari SUA pe relaţia devize convertibile şi de 1.522.725.577,78 ruble transferabile pe relaţia ruble transferabile şi alte sume în diverse valute”, scrie în document.

Din cele 716,2 milioane de dolari pe care România le are de recuperat, 474,9 milioane de dolari reprezintă creanţe soluţionate şi reglementate prin semnarea unor acorduri la nivel guvernamental care se află în diferite stadii de încasare cu Irak, R.D. Congo, R.P.D. Coreeană, Guineea și Mozambic. 241,3 milioane de dolari reprezintă creanţe care nu au fost soluţionate până în prezent cu Sudan, Libia, Nigeria, R. Centrafricană, Somalia şi Tanzania.

România nu poate recupera toate sumele din cauză că multe dintre statele care îi sunt datoare trec printr-o situație economică dificilă (Sudan, R. Centrafricană, Somalia, Tanzania). Alte țări sunt afectate de conflicte sau se află în perioada post-conflict și urmează să primească sprijin financiar suplimentar din partea organismelor internaţionale.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI