CTP, reacție furibundă, după scandalul de la Kaufland Vulcan, în Rahova. Ce au vrut să facă autoritățile
În această perioadă, din ce în ce mai multă lume trăiește sub auspiciul teoriei conspirațiilor, ba mai mult de-atât, unii sunt în stare să meargă până acolo, încât să provoace autoritățile, indiferent care ar fi acelea, pentru a dovedi că au dreptate.
CTP, reacție furibundă, după scandalul de la Kaufland Vulcan, în Rahova
Povestea cazului Abuz la Kaufland s-a derulat în urmă cu două zile, în București, cartierul Rahova. Aparent, la o primă vizionare a materialului cineva ar putea spune într-adevăr că cele întâmplate sunt reale, dar realitatea este cu totul alta. Protagoniștii clipului, în afară de reprezentații magazinului și reprezentanții secției 24 de poliție, sunt, aparent, trei persoane care doreau să intre în hipermarket pentru cumpărături, numai că, la intrare, aceștia au fost opriți pentru lipsa măștilor de protecție și a refuzului acestora de a fi termoscanați.
Ceea ce, din păcate pentru protagoniști, s-a dovedit a fi doar o provocare la adresa autorităților și o înscenare, a ajuns subiect de discuții în media românească, de altfel ăsta fiind și scopul celor care au înscenat totul. Astfel că, la DIGI24, jurnalistul Cristian Tudor Popescu invitat să discute pe marginea acestui scandal a avut reacții furibunde, dar și argumentele necesare pentru a demonta tot ceea ce s-a întâmplat.
”Atât doamna, cât si partenerul nu purtau măști. Era intrarea într-un spațiu închis. Nu aveau mască deloc, nici măcar coborâtă sub bărbie, o altă ilgalitate pe care se pregăteau să o comită. Evident, cei doi nu veniseră la cumpărături. Doamna în cauză strigă de la bun început, nu vorbește pe ton normal, strigă. Dorește să fie auzită de toata lumea și de cei care vor vedea filmul. Este evidentă pregătirea filmării. Doamna a venit foarte bine instruită pentru a face cumpărături, a venit înarmată cu articole din Constituție, cu Convenția de la Geneva, că așa te duci la cumpărături, nu? În mod clar, obiectivul a fost stârnirea oamenilor aflați în jur. Tot ce au urmărit cei doi a fost o solidarizare a oamenilor din jur, să provoace o încăierare. Din fericire, nu au reușit”, a declarat CTP.
Ce au vrut să facă autoritățile
Mergând mai departe, pe firul poveștii, jurnalistul a apreciat faptul că cei din jur nu au reacționat, deși era clară intenția de a provoca și de a-i instiga și pe ceilalți participanți, ba mai mult de-atât, jurnalistul a avut câteva critici și la adresa autorităților venite la fața locului, dar concluzia a fost una în defavoarea acestora.
”E un act de provocare, s-a urmărit ralierea oamenilor, dar nu s-a reușit. Este un exemplu de respectare a legii de către covârșitoarea majoritate a cetățenilor care apar în această înscenare, care nu aveau nicio treabă și s-au suspus legii fără nicio problemă. E discreditant pentru polițiști că a fost nevoie de vreo șapte bărbați ca să imobilizeze o persoană de vârstă considerabilă. E penibil. E de presupus că e de ajuns un polițist sau doi pentru astfel de acțiuni, nu un întreg pluton”, a afirmat Cristian Tudor Popescu.
În continuare, mai jos, aveți întregul film al celor întâmplate la hipermarketul din cartierul bucureștean, așa cum a fost el montat și publicat de unul dintre protagoniștii evenimentului, regizorul George Adamescu.