17 mai 2022 | 21:14

CTP, prima reacție după ce Sorin Oprescu a fost reținut în Grecia. Cum ar încerca fostul edil să evite închisoarea

News
CTP, prima reacție după ce Sorin Oprescu a fost reținut în Grecia. Cum ar încerca fostul edil să evite închisoarea
Sorin Oprescu, zece ani și opt luni de închisoare pentru corupție

În 2015, primarul Capitalei de la acea vreme era arestat în cadrul unei anchete privind acuzații de luare de mită. Sorin Oprescu, căci despre el este vorba, era ridicat de DNA și pus în arest la domiciliu. Oprescu era acuzat că a luat mită de la companiile care au primit contracte cu primăria. Procurorii susțineau că a luat o cotă de 10% din contracte, edilul negând orice infracțiune. După arestul preventiv de 24 de ore, procurorii cereau instanței să prelungească această perioada cu o lună, în timp ce investigațiile erau în desfășurare. Au trecut 6 ani de atunci, iar în urmă cu câteva zile, magistrații îi dădeau fostului edil lovitura de grație. Decizia era de 10 ani de închisoare cu executare, dar, ca și în cazul Elenei Udrea, și Sorin Oprescu a fugit din țară, direct în Grecia.

Sorin Oprescu, zece ani și opt luni de închisoare pentru corupție

Sorin Oprescu a fost condamnat vineri de Curtea de Apel București la zece ani și opt luni de închisoare pentru corupție. După sentința definitivă, a fost pus în aplicare mandatul. Numai că, așa cum spuneam, Sorin Oprescu nu a fost de găsit.

Sorin Oprescu a plecat din România în urmă cu câteva săptămâni, înainte de pronunțarea condamnării. „A plecat cu mașina, pe același traseu prin nordul Greciei și apoi la Atena, pe care îl practică de obicei”, a explicat pentru Libertatea un apropiat.

El se afla la Atena, în Grecia, stat cu care România nu are un acord bilateral de extrădare. Dar, conform Convenției europene de extrădare elaborată în 1957, ar putea exista o formă de acord. Documentul era semnat de Grecia în 1957 și de România, în 1997.

CTP: „Încearcă să depună actele pentru azil politic”

Unul din cei care au reacționat în acest caz, este jurnalistul Cristian Tudor Popescu, care declara la Digi24, că Sorin Oprescu deja „încearcă să depună actele pentru azil politic”.

Deși informația nu este verificată, scenariul ar putea fi unul similar celui în cazul Elenei Udrea. Cu alte cuvinte, Sorin Oprescu ar vrea să tragă cât mai mult de timp, influențând decizia magistraților greci, și chiar forțând lucrurile pentru a primi azil politic.

„Probabil că va reuși domnul Oprescu să tragă de timp, așa cum face Elena Udrea în Bulgaria. Asta urmărește să facă și Sorin Oprescu în Grecia. Să vedem cât o să țină.

Din câte am auzit, ultima știre, încearcă să depună actele pentru azil politic. Azi politic în interiorul UE mi se pare absurd. Grecia și România sunt țări ale Uniunii Europene, nu cred ca e posibil.

Obiectivul este, atât în cazul domnului Oprescu, cât și în cazul doamnei Udrea, ceea ce a reușit de pildă Puiu Popoviciu, care nici în ziua de azi nu a venit să-și execute pedeapsa în România. S-a dus la Londra, a reușit cu justiția de acolo să evite aducerea în țară.”, spune Cristian Tudor Popescu la Digi24.

Dacă va fi așa sau nu, sau dacă autoritățile elene vor decide extrădarea, rămâne de văzut în perioada următoare. Ceea ce este sigur, este că, odată revenit în țară, Sorin Oprescu va trebui să ispășească cei 10 ani de închisoare.

Parteneri
Cum a vrut Ungaria unirea cu România. Dezvăluiri fără precedent
Redactia.ro
Lovitură de teatru! De ce ar fi făcut luptătorul MMA gestul golănesc către fata din ring: ”N-am altă explicație”
Digisport.ro
Ungaria și propunerea surprinzătoare pentru „dușmanul de moarte”, România. De ce nu a fost posibilă unirea cu țara noastră
Click.ro
Pepe o acuză Raluca Pastramă că l-a înșelat în timpul căsniciei. Neașteptat cum a aflat: „Mă striga 'nașule', venea la noi acasă..."
Viva.ro
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea în care trăia ca un rege
Digi24
Misterul morții unei mame și a fiicei ei de 10 ani a fost rezolvat după 24 de ani. Ucigașul a dezvăluit totul de pe patul de moarte
Digi24
Imagini din apartamentul în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă. Cum au amenajat / FOTO
Unica.ro
Nume sărbătorite de Sf. Gheorghe. Cui îi spunem la mulți ani pe 23 aprilie
Spynews
NOILE REGULI pentru șoferi. Au fost adoptate astăzi, 24 APRILIE
Capital.ro
Top 5 alimente care ne otrăvesc organismul și trebuie evitate | Dr. Cezar: ”E favorizantă pentru apariția cancerului”
Antena 3
Vedeta a dezvăluit că a avut o relație incestuoasă timp de zece ani cu tatăl ei, un cântăreț cunoscut: “Tata era altceva”. Acum s-a aflat tot
Avantaje
Cine PIERDE bani din PENSIE imediat. ANUNȚUL ministrul MUNCII
Mediaflux
Nume sărbătorite de Sf. Gheorghe. Cui îi spunem la mulți ani pe 23 aprilie
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
O creatură cu gheare ascuțite a fost descoperită în podul unei case. Oamenii sunt terorizați de sunetele pe care le scoate
Antena 1
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Shtiu.ro