CTP, mesaj acid la adresa Patriarhului Daniel. Cum îl contrazice jurnalistul pe șeful BOR
Confruntarea dintre jurnalistul Cristian Tudor Popescu (CTP) și Patriarhul Daniel continuă să stârnească dezbateri pe tema pelerinajelor și închinării la moaștele sfinților în România. În urma afirmațiilor făcute de jurnalist, șeful BOR a venit cu o explicație prin care să argumenteze scopul pelerinajelor din țară. CTP, însă, nu e fost mulțumit de mesajul Patriarhului Daniel, așa că i-a oferit în schimb o lecție de religie.
CTP, derapaj privind obiceiurile credincioșilor români
CTP este cunoscut de toată lumea ca fiind un puternic critic al multor evenimente ce au loc în țară, mai ales al celor care implică multă lume. Celebrul jurnalist ș-a împărțit audiența în două tabere, astfel că, pe de-o parte are susținătorii lui, iar pe cealaltă parte, se remarcă tabăra cetățenilor care își manifestă convingeri opuse cu cele ale lui CTP.
Cel mai recent subiect aprins de discuție l-a reprezentat pelerinajul la Sfânta Parascheva, acolo unde participat peste 350.000 de oameni, care au dorit să stea la coadă și să se închine la moaștele sale.
CTP i-a comparat pe aceștia cu teroriștii HAMAS, afirmând că „oamenii care cred că o să se vindece, că o să se îmbogățească, că nu știu eu ce o să mai primească ducându-se la moaștele acelea, nu sunt cu nimic deosebiți de cei care cred că îi așteaptă o masă împărătească și 72 de fecioare în rai”, a spus acesta.
De menționat este faptul că, teroriștii Hamas ,care se aruncă în aer și comit atrocități, consideră că vor întâlni în viața de apoi 72 de fecioare, de aici și comparația mascată a jurnalistului.
Reacția Patriarhului Daniel privind pelerinajele din țară
După toate afirmațiile și scandalul vehiculat în presă în urma declarațiilor dure și compromițătoare ale jurnalistului, Patriarhul Daniel a explicat ce reprezintă cu adevărat pentru români aceste pelerinaje și ce presupun, mai exact, devotamentul și credința față de moaște, pe care CTP le numește ”oase”. Șeful BOR nu a pierdut din vedere ca aceste răutăți ale lui CTP să fie asociate cu o lipsă de informare sau chiar rea voință.
„Când cinstim moaștele sfinților, noi, ortodocșii, nu cinstim oase, cum greșit spun cei nepregătiți, neinformați și rău intenționați, ci ne întâlnim cu persoana sfântului ale cărui moaște se află în fața noastră. Când cinstim sfintele icoane, noi nu cinstim lemnul, ci persoana sfântului reprezentat.
De aceea, credincioșii evlavioși, pelerinii, simt prezența harului Duhului Sfânt lucrător în sfinți și se bucură, iar cei care nu au credință și simțire duhovnicească nu se bucură, ci se tulbură”, a spus Patriarhul României.
CTP vine cu noi replici la adresa Patriarhului Daniel. Cum se apără?
Jurnalistul nu a lăsat lucrurile așa și nici nu s-a sfiit să îl contrazică pe Patriarhul Daniel, oferindu-i argumente biblice, potrivit cărora, Biblia nu promovează sub nicio formă cultul moaștelor, desființând astfel toate obiceiurile românilor susținute și încurajate de BOR.
El s-a simți atacat, menționând că, pe lângă trupa adversară veche, compusă din senatoarea Diana Șoșoacă, George Simion, dar și jurnaliști sau alte persoane publice, s-a alăturat însuși Patriarhul Daniel.
„Văz că n-au fost de ajuns Șoșoacă, Simion și jurnalierii care vor să mă vadă decedat, însuși Patriarhul Daniel iese să afurisească opinia subsemnatului despre moaște și adorarea lor. Să ne deslușim creștinește, prin urmare.
Nu există nicio frază în Biblie care să îndemne sau măcar să spună ceva cu privire la cultul moaștelor. Iisus Hristos nu spune nicăieri că trebuie conservate și venerate rămășițele de carne și oase ale vreunuia dintre apostolii și mucenicii ce vor fi dați morții în numele Lui. Sau ale celor cu mare credință în Dumnezeu”, a transmis acesta.
Ce reprezintă o ”desconsiderare la adresa lui Iisus”, potrivit jurnalistului?
În continuare, CTP susține că închinarea la moaște nu are nicio bază religioasă sau rațională, ci mai mult, aceasta ar fi, din punctul său de vedere, o desconsiderare la adresa lui Dumnezeu. Potrivit jurnalistului, singurul în fața căruia trebuie să ne închinăm este Mântuitorul.
”Firesc. Dacă vrei ca o sfântă, un martir să te ajute nu poți să-i cinstești amintirea, faptele, cuvintele rămase? Să te rogi? De ce ai nevoie de bucăți de trup uscate?Am văzut cum pelerinii la Sf. Parascheva sau alți sfinți se închină, își fac cruce în fața raclei. Aceasta, după rațiunea mea, este o jignire, o desconsiderare la adresa lui Iisus.
Crucea este a Mântuitorului. A nimănui altcuiva. Crucea pe care a pătimit și a murit nu poate fi însușită nici măcar de cei mai însemnați ucenici ai Săi.”, a transmis CTP, pe lângă alte mesaje.