CTP îl desființează pe Traian Băsescu. S-a enervat după decizia fostului președinte: ‘Ca ultimul coțcar’

CTP îl desființează pe Traian Băsescu. S-a enervat după decizia fostului președinte: ‘Ca ultimul coțcar’
De ce este suparat CTP pe Traian Basescu

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu îl desființează pe Traian Băsescu pe motiv că fostul președinte al României nu vrea să părăsească vila de protocol pentru care a primit ordin de evacuare de la RAPPS. Președintele Traian Băsescu și-a pierdut toate privilegiile de fost șef de stat după ce ICCJ a decis că acesta a fost colaborator al Securității comuniste.

CTP îl face cu ou și cu oțet pe Traian Băsescu. Care este motivul supărării

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu îl critică dur pe Traian Băsescu, fostul președinte al României, după ce acesta nu a părăsit vila de protocol pentru care a primit ordin de evacuare de la RAPPS.

Fostul șef de stat a rămas fără toate privilegiile după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că a fost colaborator al Securității. Chiar dacă ar fi trebui să elibereze locuința în care a trăit în ultimii ani și care aparține statului, Traian Băsescu nu vrea să se conformeze ordinului de evacuare.

Gestul lui Traian Băsescu, ofensator

Astfel, CTP, în cadrul intervenției sale de la Digi 24, a făcut o paralelă între evacuarea din vila de protocol a lui Traian Băsescu și vizita președintei Ungariei, Katalin Novak, în țara noastră. Ziaristul s-a arătat foarte iritat de refuzul fostului președinte al României de a părăsi locuința primită de la stat.

„Mă gândeam acum, oare ce este mai ofensator pentru România, comportamentul preşedintei Ungariei sau comportamentul preşedintelui Băsescu? 10 ani a fost omul ăsta preşedinte al României. Şi ce face acum? Acum nu vrea să iasă din casă, ca ultimul coţcar. Pur şi simplu nu vrea. Ştie foarte bine legea şi aşteaptă acum, luni am înţeles că urmează executarea cu evacuare, cu judecător care să vină să-l evacueze”, a spus jurnalistul Cristian Tudor Popescu.

Traian Băsescu se înjosește

Cunoscutul jurnalist crede că reacția lui Traian Băsescu este una înjositoare pentru un fost șef de stat. De asemenea, CTP consideră o jignire pentru toți românii modul în care gestionează fostul președinte situația în care a ajuns.

„Deci, ai fost preşedintele României şi te comporţi în felul ăsta? Vă daţi seama, este o jignire pentru toţi cei care am fost în regimul Băsescu. Omul ăsta a fost preşedintele României. Cum să faci aşa ceva?  Legea spune să pleci din casă, te duci, îţi cauţi undeva cu chirie şi până când îţi amenajezi un alt apartament, care să fie de nivelul celui de protocol, că nu se poate altfel, nu poţi să scazi standardul, până atunci puteai să îţi iei chirie undeva şi să eliberezi casa de protocol. Nu să ajungi în situaţia ca un fost preşedinte al României să fie scos cu executorul judecătoresc din casă”, a mai spus CTP.

Când a expirat ordinul de evacuare a vilei de protocol

Traian Băsescu se scuză că nu a părăsit vila de protocol până acum pentru că nu a primit înștiințare de la RAPPS. De asemenea, acesta mai adaugă că apartamentul pe care și l-a cumpărat nu este gata. De cealaltă parte, RAPPS anunță că termenul de evacuare de 60 de zile a expirat pe 23 mai și că va demara procedura de evacuare.