CTP, furios pe spirtul Mona. Ce nu îi convine: ”E o batjocură la adresa cadrelor medicale”

CTP, furios pe eticheta spirtului Mona

Gazetarul CTP a vorbit la Digi 24 despre eticheta de pe sticla de spirt ”Mona”, afirmând că reprezintă „o batjocură la adresa cadrelor medicale”.

Eticheta spirtului Mona este „o batjocură la adresa cadrelor medicale”, – este de părere CTP

Mona este cel mai cunoscut brand de alcool sanitar din spațiul carpato-danubiano-pontic și face parte din marea familie Scandic – European Drinks – European Food, ceea ce explică și de ce este de atât de mult timp pe piață și încă rezistă. Prin anul 2008 a avut parte chiar și de o reclamă involuntară. Este vorba despre un filmuleț publicat pe Youtube care s-a împrăștiat pretutindeni la acea vreme.

Deși și astăzi…sau mai ales astăzi spirtul se bucură de aceeași popularitate, CTP a pus altfel problema. Gazetarul a declarat, vineri seară, în cadrul emisiunii ”Cap limpede”, de la Digi 24, că eticheta de pe sticla de spirt ”Mona” reprezintă o „batjocură la adresa cadrelor medicale, referindu-se la imaginea care însoțește produsul ce înfățișează o asistentă îmbrăcată provocator.

„Am găsit un afrodiziac în comerțul nostru capitalist. Avem aici o duduie, îmbrăcată în echipament de asistentă medicală. Observăm aici un crac foarte bine epilat și bronzat. Cadrul merge până într-o zonă interzisă, unde merge și mâna stângă a domnișoarei. Nu știm ce se întâmplă aici, în această zonă. E plină țara de așa ceva!”, a declarat Cristian Tudor Popescu.

„Cum să păstrezi așa ceva când în momentul ăsta în spitale se întâmplă ce se întâmplă?”

Jurnalistul este de părere că ambalajul ar fi trebuit schimbat în pandemie, din respect față de cadrele medicale care își riscă viața în secțiile de terapie intensivă, îngrijind bolnavii de COVID-19.

„Eticheta asta, care e cretină de ani de zile – nu e de acum, din pandemie. Dar acum e pandemie și în acest moment, cadrele medicale din țara asta se luptă să salveze viețile a mii de oameni în secțiile de terapie intensivă și le pun în pericol pe ale lor. Mor! Și noi vedem în toată țara acest dezinfectant cu această etichetă, care este o batjocură la adresa cadrelor medicale! Spirtul e în regulă, dezinfectantul.

Dar și ca idee: spirtul e ca să dai pe răni, să curme durerea. Cum poți să pui această etichetă, de filme pentru adulți, cu scenariul porno-asistentelor? Cum să pui pe spirt, care e pentru boală, pentru suferință, pentru dezinfectare? Cum să pui așa ceva și să păstrezi așa ceva când în momentul ăsta în spitale se întâmplă ce se întâmplă?”, a completat acesta.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI