Cristina Spătar, victorie la tribunal. Cât va primi artista din partea fostului soț
Cristina Spătar a obținut o victorie importantă la tribunal. Vedeta a fost chemată în instanță de fostul său soț, însă judecătorii i-au dat dreptate. Ce îi ceruse tatăl copiilor săi și cât ar trebui să primească de la acesta.
Victorie în tribunal pentru Cristina Spătar
Cristina Spătar trăiește una dintre cele mai frumoase perioade din viața sa. Vedeta iubește, este iubită și și-a regăsit fericirea și liniștea alături de un bărbat care îi dovedește zi de zi că vor trăi împreună până la adânci bătrâneți, ca-n basme.
Înainte de această poveste de dragoste, cântăreața a trecut printr-un divorț dureros, punând punct căsniciei cu Alin Ionescu, tatăl copiilor săi. După separare, omul de afaceri a acceptat să plătească o pensie alimentară de câte 500 de euro pentru fiecare copil, ceea ce înseamnă un total de 1.000 de euro lunar.
Ce îi ceruse fostul soț
Cu ceva timp în urmă, fostul ei soț a chemat-o din nou în instanță, cerând reducerea acestei sume. Acum, după decizia judecătorului, Cristina Spătar a obținut o victorie importantă, solicitarea afaceristului a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Așadar, Alin Ionescu va trebui să plătească în continuare câte o mie de euro pensie alimentară.
Fostul soț al cântăreței poate face apel, avocații săi au la dispoziție 30 de zile de la comunicare pentru a face demersurile necesare.
„Respinge cererea, ca neîntemeiată. Obligă reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 1.000 euro (echivalentul în lei la data de 10.04.2023), cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Pronunţată azi, 13.11.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în documentul de hotărâre prezentat de instanță.
Te-ar putea interes și: De ce Cristina Spătar și soțul ei nu locuiesc împreună. Cântăreața și Vicențiu Mocanu abia s-au căsătorit
„El crede că aşa se cresc copiii”
Cristina Spătar a vorbit despre actuala relație cu tatăl celor doi copii ai săi, dezvăluind ce sumă ar fi fost dispus acesta să dea pentru creșterea minorilor.
„Nu, nu se poate avea niciun fel de relație. Suntem în continuare în proces. A cerut reducerea pensiei alimentare. Asta după ce la divorţ s-a oferit să plătească 500 de euro fiecărui copil. Deci, în total 1000 de euro, ar fi trebuit să plătească lunar pentru ambii copii.
După ce am câştigat procesul, a făcut o cerere din care reieşea că el are trei copii şi vrea să ofere fiecărui copil câte 50 de euro. El crede că aşa se cresc copiii”, a declaratCristina Spătar, potrivit Fanatik.
Te-ar putea interes și: Imagini incredibile de la nunta Cristinei Spătar cu milionarul Vicențiu Mocanu. Cum a putut să arate tortul gigant de la marele eveniment