Cristian Pomohaci, avere impresionantă. Câți bani a reușit să strângă până acum

Cristian Pomohaci, avere impresionantă. Câți bani a reușit să strângă până acum

Fostul preot Cristian Pomohaci a fost condamnat la un an de închisoare pentru evaziune fiscală. Acesta nu s-a mai ”răzvrătit” împotriva magistraților și a recunoscut tot în speranța că nu va ajunge după gratii.

Cristian Pomohaci, avere impresionantă. Câți bani a reușit să strângă până acum

Cristian Pomohaci a obținut ceea ce și-a dorit, însă trebuie să respecte câteva măsuri. Ce avere are însă Cristian Pomohaci încât a ajuns să fie dator statului câteva sute de mii de euro?

Nu mai puțin de 40 de imobile au fost descoperite în posesia lui Pomohaci, scrie cancan.ro, cele mai multe dintre acestea fiind închiriate. A ”uitat” însă să declare venitul total, astfel că a plătit către stat o cotă mult mai mică de impozit.

Cristian Pomohaci are 40 de imobile, dintre care 25 de apartamente, 9 tereneuri și construcții, 5 terenuri și garaj, cu o valoare totală de 7.171.515 lei, echivalentul a peste 1,75 de milioane de euro. Ce se arată însă în motivarea deciziei din dosarul fostului preot condamnat,

„S-a arătat în cuprinsul acordului de recunoaștere a vinovăției, în esență, faptul că inculpatul, în perioada ianuarie 2012 – decembrie 2017, în baza aceleiași rezoluții infracționale, din suma totală de 1.066.099 lei (echivalentul a 238.345 euro) reprezentând veniturile (venituri din chirii) obținute din cedarea folosinței bunurilor aflate în proprietatea sa (în total 40 de imobile, respectiv 25 apartamente, 9 terenuri și construcții, 5 terenuri și un garaj, valoarea totală de achiziție a acestor imobile conform actelor de proprietate fiind de 7.171.515 lei, echivalentul a 1.753.297 euro) a declarat la organul fiscal teritorial doar suma de 381.612 lei, echivalentul a 85.462 euro, diferența în sumă de 684.487 lei, echivalentul a 152.883 euro aferentă la un număr de 11 imobile nu a fost declarată în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale prevăzute de codul fiscal, producând un prejudiciu bugetului consolidat al statului în sumă totală de 136.572 lei, din care 114.687 lei reprezintă impozit pe venit iar suma de 21.885 lei reprezintă contribuția asigurărilor sociale de sănătate”.

A recunoscut tot

La data de 11 martie, Cristian Pomohaci a aflat că la acuzația de evaziune adusă de procurorii care de un an instrumentează dosarul, sancțiunea este mai ușoară, fără privare de libertate. Acesta a recunoscut însă tot:

”Admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu inculpatul.

Condamnă pe inculpatul P. C. D. (DP) la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod Penal 11 acte materiale.

Interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat pentru o perioadă de 2 ani de la data rămânerii definitive a sentinței.

Interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție ce implica exercițiul autorității de stat de la data rămânerii definitive a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Stabilește un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii”, este soluția cu acord de recunoaștere pe care instanța a dat-o.

Ce obligații va fi nevoit să respecte Cristian Pomohaci

În perioada de supravechere, fostul preot trebuie să respecte unele măsuri:

  • să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta
  • să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa
  • să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
  • să comunice schimbarea locului de muncă
  • să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență
  • să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.

Cristian Pomohaci va trebui să presteze și o muncă neremunerată, pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul sau în beneficiul Primăriei Rebrișoara sau al celei din Năsăud.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI