Cristi Chivu, anunțul mult așteptat de fanii săi! Cu cine a semnat românul

Cristi Chivu a reuşit să obţină licenţa UEFA Pro după ce a absolvit Şcoala de Antrenori de la Coverciano

Cristian Chivu face progrese uriaşe în cariera de antrenor. Fostul internaţional român şi-a luat recent licenţa UEFA Pro, după ce a absolvit celebra şcoală de la Coverciano. Şi face un pas important în carieră, după ce a fost din nou promovat de Inter Milano. Pentru sezonul 2020-2021, Cristi Chivu a fost numit pe banca echipei de Under 18 a fostei sale echipe. Românul a mai fost antrenor la echipele de U14 şi U17 ale celor de la Inter Milano.

Cristi Chivu a câştigat Liga Campionilor cu Inter Milano, în 2010, sub comanda lui Jose Mourinho

Cristi Chivu a susţinut marţi examenul, atât proba orală cât şi lucrarea de licenţă, în faţa unei comisii conduse de cunoscutul Renzo Ulivieri. Şi a reuşit să promoveze la statutul licenţă UEFA Pro, care îi permite să antreneze orice echipă din lume, indiferent de nivel. Presa din Italia a făcut anunţul şi a precizat că alături de Chivu au mai absolvit în aceeaşi zi şi alte nume importante. Inclusiv Andrea Pirlo, cel care o va antrena pe Juventus în următorul sezon. Luca Toni, Thiago Motta, Vincenzo Italiano şi Morgan De Sanctis au obţinut şi ei Licenţa UEFA Pro.

Cursurile pentru licenţa UEFA Pro la Coverciano au început în septembrie 2019 şi s-au terminat în iunie 2020. Ultima parte s-a desfăşurat exclusiv online, din cauza pandemiei de coronavirus. În 2017, Cristi Chivu reuşea să obţină licenţa UEFA A, tot la Coverciano.

Cristi Chivu va antrena pe Inter Milano Under 18 în sezonul viitor

Cristi Chivu a adunat 75 de selecţii în tricoul României şi a marcat trei goluri. Pentru Inter Milano a jucat timp de şapte ani, între 2007 şi 2014. A reuşit să câştige Liga Campionilor cu formaţia milaneză, în 2010. De-a lungul carierei a mai evoluat şi pentru CSM Reşiţa, Universitatea Craiova, Ajax şi AS Roma. Cristi Chivu, care va împlini 40 de ani în luna octombrie, a atins cea mai mare valoare de piaţă în 2008, când era cotat la 24 de milioane de euro.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI