Cristi Borcea, dus de urgență la spital: ce a pățit fostul acționar de la Dinamo
Cristi Borcea, fostul patron al lui Dinamo, a ajuns luni seara, de urgență, la Spitalul Floreasca. El a fost scos din penitenciar și internat sub pază.
Cristi Borcea a ajuns pe mâna medicilor după ce a acuzat probleme cu inima. Fostului acționar i s-ar fi făcut rău în celulă și a solicitat să fie transportat la spital. Marți, Cristi Borcea ar fi trebuie să se prezinte și la Înalta Curte, pentru a fi audiat în dosarul fostului primar al sectorului 2, Neculai Onțanu.
Avocații săi au precizat că Borcea nu se poate prezenta.
Nu e pentru prima dată când Borcea acuză probleme de sănătate. La jumătatea lunii martie, medicii l-au mai spus unor investigații medicale, tot din cauza unor probleme la inimă. Fostul patron al grupării din Ștefan cel Mare acuza, între altele, și condițiile din penitenciar.
Spunea că și-ar dori să stea mai mult în spital internat decât să se întoarcă după gratii. Cristi Borcea încerca să-i convingă pe polițiștii care îl țineau sub pază că starea sa de sănătate se degradează în celulă.
Borcea, din celula de la Rahova pe patul de spital de la Floreasca
Cristi Borcea s-a întors în închisoare, la începutul anului, după ce a primit o nouă condamnare definitivă, cu executare, în dosarul retrocedărilor din Constana. Noua pedeapsă de cinci ani de închisoare a fost contopită cu cea din dosarul transferurilor.
Astfel, a rezultat o pedeapsă finală de șapte ani și jumătate. În același dosar a fost condamnat și fostul primar al Constanței, Radu Mazăre. În cazul lui Borcea, instanţa a dispus şi confiscarea sumei de aproape un milion de euro de la acesta.
Dar Cristi Borcea a executat deja patru ani și patru luni de închisoare, așa că a cerut eliberarea condiționată. Solicitarea avocaților săi urmează să fie judecată de magistrații de la Judecătoria Sectorului 5 din București.