Crin Antonescu iese la pensie. Suma uriașă pe care o va încasa lunar
Crin Antonescu va ieși la pensie în această toamnă, suma pe care o va încasa fostul șef al PNL fiind uriașă deși, în ultimii opt ani, nu a avut un venit constant.
Crin Antonescu se poate pensiona
De aproape 10 ani, fostul parlamentar Crin Antonescu s-a dedicat altor preocupări, așa că nu a mai avut un venit constant. Ultima dată când a beneficiat de un venit activ a fost în 2016, la încheierea mandatului său de senator al României, când a anunțat retragerea sa definitivă de pe scena politică.
Potrivit declarației de avere a soției sale, Adina Vălean, care tocmai și-a depus candidatura pentru un nou mandat de europarlamentar, Crin Antonescu nu a obținut niciun venit în ultimele 12 luni.
Trebuie menționat că Adina Vălean este cel mai experimentat europarlamentar român, începându-și primul mandat în iunie 2007. Ulterior, între 2014 și 2017, soția lui Crin Antonescu a ocupat funcția de vicepreședinte al Parlamentului European, iar în prezent este președinte al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie. Doar în ultimul an, aceasta a beneficiat de o indemnizație în valoare de 281.518,98 euro, la care s-a adăugat o diurnă de 3.717,26 euro. Astfel, rezultă o medie lunară de aproximativ 23.500 de euro, scrie EVZ.
Fostul lider PNL iese la pensie cu 12.000 de lei
În vârstă de 65 de ani, Crin Antonescu se poate pensiona. Având în vedere activitatea politică din 1992 până în 2016, liberalul va beneficia de o pensie specială de 12.000 de lei pe lună.
Soții Antonescu-Vălean au o serie de proprietăți, inclusiv un apartament în București și două case cu trei terenuri în Drajna de Jos, județul Prahova. În plus, cei doi dețin trei mașini marca BMW, Mercedes și Kia, iar soția lui Crin Antonescu are și o colecție de bijuterii evaluată la 18.000 de euro. În conturile lor bancare se află peste 300.000 de euro și alte 94.000 de euro sunt investite în titluri de stat.