Criminalul din Timișoara și-a recunoscut vina! Motivul pentru care i-a ucis pe cei doi bătrâni
Apar detalii cutremurătoare în cazul celor doi bătrâni din Timișoara, uciși de un bărbat de 38 de ani. După doua zile de căutări, joi noapte, polițiștii au reușit să-l prindă pe criminal, iar acesta a mărturisit tot. Care este motivul pentru care i-a ucis pe cei doi pensionari și de unde îi cunoștea?
Primele declarații ale criminalului din Timișoara
După două zile de căutări continue, Poliția Română a reușit să-l găsească și să-l captureze pe criminal. Este vorba despre Andrei Minda, în vârstă de 38 de ani, care a fost identificat în zona gării din Timișoara, cu ajutorul portretului robot realizat de oamenii legii. Acesta a fost încătușat și dus la audieri, acolo unde și-a recunoscut dubla crimă.
Potrivit primelor informații, bărbatul locuise cu chirie în apartamentul de lângă bătrâni, iar în urmă cu două luni plecase de acolo, lăsând o restanță la întreținere de 2.500 de lei. Din dorința de a-l ajuta, bătrâna a plătit pentru tânăr mai mulți bani, însă acesta a plecat într-o noapte din locuință și a rămas cu datorii mari la bătrână, care era administratorul blocului.
În plus, se pare că ucigașul se împrumutase de bani de la bătrâni în mai multe rânduri, sume pe care nu le-a înapoiat niciodată. Potrivi declarațiilor făcute de individ, cea care i-ar fi deschis ușa era bătrâna, dat fiind faptul că îl cunoștea.
Criminalul a recunoscut în fața polițiștilor că, în momentul în care a comis cele două crime, acesta era sub influența substanțelor interzise. Mai mult, el a explicat că atacul a fost realizat cu scopul de a sustrage banii pe care femeia îi încasase de la vecini pentru întreținere, el știind foarte bine la ce dată se făceau plățile.
După cercetările efectuate de polițiști, anchetatorii au aflat că din casă lipseau peste 12.000 de lei, bani, pe care, cel mai probabil, femeia îi încasase de la vecini. În fața polițiștilor, criminalul a povestit cum au avut loc faptele, astfel că, el i-a înjunghiat pe cei doi bătrâni, iar ulterior i-a bătut foarte tare.
Din păcate, declarațiile sale sunt susținute de rezultatele necropsiei, care au indicat că cei doi bătrâni au avut parte de o moarte violentă. Astfel, medicul legist a explicat că, ucigașul i-a lovit direct cu un cuțit în zona gâtului și a toracelui.
Ce spun oamenii legii
După capturarea criminalului, Ministerul Afacerilor interne a postat pe pagina de Facebook anunțul privind prinderea cirminalului, după lungi căutări. De asemenea, purtător de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan, a explicat în direct, la Antena3CNN care sunt pașii pe care Poliția Română îi va urma în acest caz.
”În urmă cu câteva minute, colegii mei l-au depistat și l-au reținut pe bărbatul în cauză, pe prezumtivul autor al tragediei din Timișoara.
În acest moment nu putem da foarte multe informații, sunt activități în derulare. Ceea ce este important este faptul că principalul suspect în cazul acestui omor, acestui dublu omor, se află în custodia polițiștilor.Din datele pe care le deținem la acest moment, bărbatul nu a opus rezistență. Acesta a fost imobilizat conform procedurilor legale. În acest moment urmează a fi condus la audieri unde se va administra și probatoriul necesar în această cauză și cu siguranță procurorul de caz, întrucât este o infracțiune de omor, competența se află la procuror, cu siguranță procurorul de caz, în urma administrării probatoriului și bineînțeles în urma audierilor și a celorlalte probe, va dispune și măsurile legale în acest caz”, a declarat Georgian Drăgan.