Criminalul de la Iași a fost prins! Și-a ucis cu sânge rece iubita, iar apoi a făcut ceva horror cu cadavrul ei

Criminalul de la Iași a fost prins! Și-a ucis cu sânge rece iubita, iar apoi a făcut ceva horror cu cadavrul ei
Criminalul din Iași a fost prins

Duminică, pe data de 7 martie, o femeie a fost găsită decedată. Aceasta se afla într-un bloc din municipiul Iași. Anchetatorii susțin că aceasta ar fi fost ucisă de către concubinul său. Vecinii susțin că acesta obișnuia să consume alcool, iar certurile în casa lor nu era ceva neobișnuit. De cele mai multe ori, cauza neînțelegerilor era consumul exagerat de alcool.

Crimă îngrozitoare în Iași

Potrivit anchetatorilor, cei doi se aflau în zona Bularga municipiului Iași. La un moment dat, din cauza consumului de alcool, între cei doi concubini ar fi intervenit un conflict. Suspectul ar fi lovit-o pe femeie cu o curea cu cataramă. Acesta a lovit-o, în special, în zona capului. Medicul legist a constatat faptul că victima ar fi murit din cauza hemoragiei interne și a asfixiei mecanice cu sânge.

„Pe data de 1 martie 2021, suspectul în vârstă de 71 de ani și concubina sa, de 63 de ani, se aflau într-un imobil din zona Bularga a municipiului Iași. La un moment dat, pe fondul consumului de alcool, între cei doi concubini a intervenit un conflict. Potrivit datelor strânse până acum, suspectul și-a lovit concubina cu o curea cu cataramă, în special în zona capului.

Medicul legist a constatat că decesul victimei a survenit ca urmare a asfixiei mecanice cu sânge, în urma fracturii de piramidă nazală suferită, dar și plăgilor de la nivelul buzelor și al obrajilor și, implicit, al hemoragiei interne”, a declarat duminică seara Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

Criminalul a fost prins

Pe de altă parte, conform „BZI”, surse judiciare au menționat că suspectul a stat cu victima în casă până pe 1 martie. Atunci, acesta a decis să-și anunțe un nepot că iubita sa a murit. Auzind acest lucru, nepotul a sunat la 112. Suspectul a fost preluat și dus la Institutul de Psihiatrie „Socola” pentru a fi suspus unei expertize psihiatrice. Este vorba despre Constantin M, în vârstă de 70 de ani. Victima, concubina bărbatului, are 64 de ani. Femeia ar fi ucisă cu șase zile în urmă, însă bărbatul a rămas în casă cu ea pe tot parcursul acestor zile.

Vecinii celor doi susțin că bărbatul ce a comis crima avea mereu un comportament foarte ciudat. Aceștia auzea mereu certuri din apartamentul lui, înjurându-și concubina cu care locuia împreună de aproximativ un an.

Odată ce a fost identificat autorul crimei, polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale au preluat cazul. După mai multe analize, psihiatrii vor decide dacă bărbatul a avut discernământ atunci când a comis crima. Anchetatorii vor propune arestarea preventivă și va fi acuzat de omor asupra unui membru de familie.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI