Crime Caracal. Un medic legist ridică o ipoteză terifiantă: ”Locul crimei a fost special conceput pentru așa ceva!” Ce se afla acolo

de: Nechifor Ioana
30 07. 2019

„Așa ceva nu am văzut în activitatea mea de până acum!”, este concluzia unui medic legist, după ce a văzut locul din Caracal, în care au fost săvârșite cele două crime. Specialistul descrie locuința lui Gheorghe Dincă ca fiind un loc special amenajat „pentru acest timp de infracționalitate, adică de sechestrare a unei persoane și de a împiedica orice posibilitate de a evada”.

Medic legist, despre locul groazei din Caracal

Într-o intervenție tv, medicul legist Sorin Lesnic a vorbit despre modul în care percepe locul din Caracal, respectiv casa criminalului Gheorghe Dincă, unde tinerele Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu și-au găsit sfârșitul. Acesta a rămas uimit de ce a descoperit.

Sunt un simplu medic legist, cu 24 de ani de experiență, dar așa ceva nu am văzut în activitatea mea de până acum. Cum am perceput locul? Mi s-a părut un loc amenajat special pentru acest timp de infracționalitate, adică de sechestrare a unei persoane și de a împiedica orice posibilitate de a evada. Faptul că s-a produs o posibilă distrugere a corpului unei anumite persoane înseamnă că șansele de a fi găsite în viață, cel puțin anumite persoane, sunt foarte mici. Prezența resturilor presupus umane duce la ideea că cel puțin un cadavru de natură umană a fost incinerat. Expertiza antropologică va stabili cu certitudine dacă este cadavru uman, care este vârsta acestuia, sexul, care este modul de incendiere, dacă se pot recolta probe de ADN pentru a se stabili profilul genetic al unei persoane incinerate„, a declarat, la Realitatea TV, Sorin Lesnic, medic primar legist.

Verificările la fața locului nu se încadrează într-un anumit interval de timp. Anchetatorii pot efectua cercetări ore, zile, chiar și săptămâni, în funcție de amploarea cazului și de probele care se găsesc la locul respectiv.

În general, cercetarea la fața locului durează atâta timp cât e necesar. Locul este sigilat și această echipă se poate întoarce ori de câte ori e nevoie. Poate să dureze ore, zile sau săptămâni întregi. Nu există o perioadă limitată în timp, acest lucru este impus de declarațiile ulterioare ale suspectului și de ce probe apar ulterior la examenele toxicologice sau antrolpologice.„, a mai spus medicul legist. „Focul este dușmanul criminaliștilor și al medicului legist! Focul altereaza sau distruge probele„, a completat acesta.