Crimă șocantă în Olt. O bătrână de 98 de ani a fost violată și supusă unor chinuri groaznice de către un tânăr de 19 ani. Ce căuta băiatul în casa femeii

de: Rosu Ioana
02 09. 2020

O crimă demnă de un film de groază a avut loc în noaptea de 30 spre 31 august, atunci când un tânăr de 19 ani a intrat în casa unei bătrâne, cu scopul de a-i fura banii. Din păcate, deznodământul este unul tragic, căci în lipsă de bani, tânărul aflat sub influența unor substanțe interzise i-a răpit viața într-un mod tragic.

Bătrâna a fost bătută, violată și omorâtă în chinuri

Crima care a îngrozit o țară întreagă a avut loc în comuna Vulturești, județul Olt, iar vinovat pentru această cruzime este un tânăr în vârstă de 19 ani. Băiatul se afla sub influența drogurilor, atunci când a intrat în casa femeii pentru a-i fura banii.

Crezând că nu vrea să-i dea de bună voie, acesta a apelat la violența domestică, aplicându-i palme, pumni și picioare pentru a o intimida. Pentru că nu a avut ce să-i ofere, agresorul a supus-o pe bătrână la o cruzime de nedescris, culminând cu violarea acesteia și uciderea prin sugrumare.

“În jurul orelor 01:00-01:30, pe fondul consumului de anumite substanţe (posibil ţigară/joint), inculpatul a pătruns fără drept în curtea şi locuinţa victimei B.D., de 98 de ani, din com. Vultureşti, jud. Olt, profitând de starea vădită de vulnerabilitate a acesteia, datorată vârstei (98 ani) şi stării de sănătate (victima se deplasa cu ajutorul unui baston).

Intenția a fost aceea  de a sustrage sume de bani, sens în care i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu palmele, pumnii şi picioarele, fără însă a sustrage vreo sumă de bani, întrucât nu a găsit, iar, în continuare, profitând de aceeaşi stare de vulnerabilitate a victimei, a întreţinut, prin constrângere, raport sexual cu victima, continuând să o agreseze, după care i-a introdus în vagin un corp dur, respectiv bastonul de care victima se folosea pentru deplasare, iar, în final, a sugrumat victima cu consecinţa fracturii de os hioid, fapt ce determinat decesul, conform concluziilor preliminare întocmite de către SJML Olt“, au transmis procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, într-un comunicat.

Ce se întâmplă cu agresorul în aceste momente

Pe data de 01-2.09.2020, la ora 00:45, procurorii l-au reținut pe agresor pentru o durată de 24 ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de tâlhărie calificată, omor calificat şi viol.

Cu toate acestea, anchetatorii care se ocupă de acest caz au transmis că punerea sub învinuire a unei persoane suspecte sau punerea în mişcare a acţiunii penale pentru o persoană inculpată reprezintă etape ale procesului penal, ce nu pot înfrânge principiul prezumţiei de nevinovăţie, potrivit adevarul.ro.