Crimă oribilă în Teleorman. Un student la Politehnică și-a ucis prietenul cu sânge rece. Care a fost motivul

de: Rosu Ioana
29 06. 2020

O crimă îngrozitoare a șocat județul Teleorman, după ce un tânăr de 20 ani și-a ucis cu bestialitate prietenul dintr-un motiv pueril. Nenorocirea a avut loc duminică seară, după ce criminalul și victima consumaseră alcool la o cârciumă din apropierea casei.

Cei doi tineri băuseră la „Dializa”, în Teleorman

Nimic nu prevestea o asemenea nenorocire, dat fiind faptul că cei doi băieți erau prieteni și se înțelegeau foarte bine. Potrivit martorilor, agresorul și-a omorât tovarășul după ce i-a aplicat cinci lovituri de cuțit.

Studentul se întorsese de curând din Germania și a poposit în Islaz, la locul de origini pentru a petrece timp cu cei dragi. Ieri seară, acesta a ieșit cu prietenul său la un pahar de vorbă și la alte câteva de alcool.

Sursp poză: infotr.ro

Cei prezenți la tragedie au povestit că Mădălin, agresorul, i-ar fi cerut prietenului o țigară, iar acesta nu ar fi vrut să-i dea. Supărat de refuz, Mădălin l-a atacat imediat pe prietenul lui, în vârstă de 25 de ani, fără ca acesta să mai aibă timp de reacție. Imediar au urmat alte patru lovituri, ulterior rezultând decesul tânărului agresat.

Medicii nu l-au mai putut salva

La fața locului a sosit de urgență o ambulanță, însă medicii nu au putut decât să constate decesul. Anchetatorii au deschis dosar penal pe numele criminalului și încearcă să afle cu exactitate cum s-a produs tragedia și care au fost motivele.

După comiterea crimei, Mădălin a aruncat cuțitul în toaleta cârciumei, dar polițiștii au identificat arma crimei. Acesta a dezvăluit că de două săptămâni de când se întorsese Mădălin, acesta era torturat și amenințat, motiv pentru care umbla tot timpul cu un cuțit asupra sa.

Mădălin a fost reținut de polițiști și dus pentru audieri la sediul Poliției din Turnu Măgurele. În cursul zilei, procurorii vor cere instanței de judecată arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit infotr.ro.