Crima din Caracal. Scene de groază în casa unde au fost găsite rămășițele fetelor. ”Lasă-mă că mă omori!”
Noi detalii despre crima din Caracal din ancheta dispariției celor două minore din Olt. Surse din investigație susțin că una dintre victime, Alexandra Măceșanu, a apucat să sune la 112. De ce nu s-a putut interveni de urgență pentru ca viața să-i fi putut fi salvată și ce a reușit să transmită polițiștilor?
Update: Mama Luizei a ajuns la fața locului. Impactul emoțional a fost atât de puternic încât aceasta a leșinat încă de la poarta locuinței. „Îl omor cu mâna mea”, a strigat aceasta.
Crimă Caracal: Detalii terifiante din ancheta dispariției lor
Au apărut noi detalii din ancheta dispariției celor două adolescente din Olt. Alexandra Măceșanu, una din tinerele dispărute din Olt, a apucat să apeleze la 112. Din păcate, apelul ar fi fost făcut la orele 11:00, de trei ori în câteva minute, iar intervenția oamenilor legii a fost abia la ora 03:00. Se pare că s-au cerut date la STS pentru a identifica exact aria în care se află aceasta.v
Autoritățile au întârziat 19 ore
Adresa la care au ajuns oamenii legii a fost a patra de pe listă, adresă la care s-a ajuns de dimineață. Locația ultimă era a mecanicului, cea în care s-au găsit rămășițe umane, bijuterii și bucăți de haine. „Fata dispărută de la Dobrosloveni a sunat aseară, a anunţat: mă aflu într-o casă mare, veche, aproape părăsită, iarbă multă în curte, boscheţi şi are doi câini lupi, e într-un service.”
„ `Lasă-mă, că mă omori! Lasă-mă, că mă omori!`.„
„În momentul acela el i-a luat telefonul: `Cu cine vorbeşti?`. Era un telefon cu botoane, ce se vorbeşte aici. Iar când a închis, cei de la 112, sau eu ştiu cum s-a-ntâmplat, au localizat apelul. După telefon au venit la adresă, dar nu a intrat absolut nimeni, pentru că dimineaţă la ora 4.00 se auzea – `
Lasă-mă, că mă omori! Lasă-mă, că mă omori!`. Au sunat vecinii la 112, au venit 3-4 echipaje de poliţie şi s-au plimbat pe stradă prin faţa curţii până la ora 6.00. La ora 6.00 au intrat în curte pentru că atunci au obţinut mandat de percheziţie. Alexandra le-a spus la telefon că este fata răpită când aştepta o maşină de ocazie”, a spus o sursă din rândul anchetatorilor pentru adevarul.ro.