Crima de la Caracal. Câte fete a ucis, de fapt, Gheorghe Dincă. Răsturnare de situație pentru polițiști

de: Claudiu Surmei
26 07. 2019

Crima de la Caracal scoate la iveală detalii cutremurătoare despre criminalul Gheorghe Dincă. Bărbatul de 65 de ani ar fi ucis de fapt patru fete, le-ar fi tranșat și descompus resturile cu acid de la bateriile de mașină, apoi le-ar fi îngropat în curte.

Gheorghe Dincă ar fi ucis de fapt patru fete

Două dintre fete au fost date dispărute în ultimele trei luni. Ultima dintre victime, Alexandra Măceșanu, a dispărut pe 24 iulie, după ce a făcut autostopul și a fost luată cu mașina de bărbatul de 65 de ani. Pe 25 iulie, fata a sunat la 112 și a anunțat că a fost răpită, dar nu a știut la ce adresă se află, astfel că a dat adresa pe care a găsit-o pe o carte de vizită în casa suspectului. A durat 19 ore până când polițiștii au reușit să dea de adresa de la care a sunat tânăra, însă a fost prea târziu.

Polițiștii au descins la casa criminalului abia vineri dimineață și au găsit în gospodăria lui oase calcinate, haine și bijuterii, despre care surse din cadrul anchetei susțin că ar proveni de la patru victime. Criminalul și-a ucis victimele cu bestialitate, le-a tranșat și le-a descompus rămășițele în acid, apoi a îngropat în mai multe locuri din curte ceea ce nu a putut să facă dispărut.

„A fost un apel de la fata dispărută pe 24, ieri, cei de la STS ne-au transmis o arie în Munții Apuseni și trei locații greșite. Au mers cei de la IPJ Olt acolo și nu au găsit nimic. Cei de la Dolj care se aflau în zonă s-au implicat cu ce aveau. Așa au ajuns în zona locației respective și au văzut o mașină care fusese de câteva ori pe imagini. La șase dimineața au făcut perchezițiile și au găsit într-un butoi mai multe rămășițe umane cu niște inele, bijuterii. Rămășițele vor fi expertizate.”Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al Poliției Române.