Praf în ochi: de ce nu e posibil să ieftinești creditele prin OUG, așa cum ar vrea Guvernul

Ordonanța 114 a stârnit multe dezbateri în spațiul public și a adus critici din partea mediului de afaceri. Guvernul a insistat că toate măsurile, inclusiv cele privind creditele, sunt în beneficiul cetățeanului. Numai că oficialii transmit mesaje la limita populismului și, de multe ori, realitatea e alta.

În România, politica monetară este atributul Băncii Naționale, în vreme ce politica fiscală intră în atribuțiile Guvernului. Sunt două chestiuni diferite și, de multe ori, cele două instituții trebuie să colaboreze, astfel încât politicile uneia să nu dea peste cap planurile celeilalte.

Este ceea ce nu a făcut Guvernul atunci când a anunțat, pe nepusă masă, ordonanța 114. Actul normativ ia la țintă băncile, companiile din energie și fondurile private care administrează pensiile private de la Pilonul II. Ordonanța a fost gândită de Vâlcov și Teodorovici, fără niciun fel de consultare cu actorii implicați.

Guvernul promite scăderea ratelor la credite, dar nu înseamnă și că va reuși

Una dintre principalele prevederi ale Ordonanței 114, care va suferi modificări săptămâna aceasta, se referea și la taxarea mai dură a băncilor, în funcție de active.

Discuția s-a dus, însă, mai departe și câteva voci de la putere au acuzat băncile că manipulează indicele ROBOR. Adică intervin în cazul acelui indice în funcție de care se calculează dobânzile la creditele în lei.  Și cel care influențează ratele românilor cu dobândă variabilă.

Bancherii au fost acuzați că țin dobânzile la depozite mici, dar le cresc pe cele la credite. Ceea ce, în multe cazuri, e adevărat. Guvernul a decis să intervină și s-a lăudat că poate scădea ratele românilor.

Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR Mugur Isărescu, susține, însă, că acest lucru nu e posibil. Punctul său de vedere este unul personal și nu reflectă poziția BNR, potrivit Business24.

„Ceeea ce pot să vă spun este că nu am cum să cred că o OUG poate să contribuie la ieftinirea creditului în România. O ordonanță de urgență este în primul rând un act fiscal. Guvernul gestionează fiscalitatea, politica fiscală și are tot dreptul să fiscalizeze (…) și normal că are tot dreptul să introducă impozite pentru bănci. Dar aceasta nu înseamnă că printr-un act fiscal se poate schimba nivelul dobânzilor la creditele pe care le dau băncile, fie la ipotecare, fie pentru creditele de consum, fie pentru populație”.
Adrian Vasilescu, consilier BNR

Adrian Vasilescu a oferit exemplul unui credit care are o dobândă de 8%.

„E ROBOR-ul în ecuația asta? Are vreun rol ROBOR-ul în ecuația asta? ROBOR-ul are un rol numai sub incidența OUG 50 din 2010, ordonanță care spune că dobânda activă se stabilește prin adunarea nivelului ROBOR-ului la cotații, cotații de obicei pe trei sau șase luni, plus marja băncii. Marja băncii e fixă, iar ROBOR-ul variabil. Cu anumite indicații precise prin ordonanță, cum să se calculeze ROBOR-ul și ce se întâmplă cu acesta, nu schimbă nicio realitate”.
Adrian Vasilescu, consilier BNR

Guvernul uită să spună că tot statul a legat dobânda la credite de ROBOR

Indicele ROBOR se calculează zilnic și rezultă după ce se face media aritmetică a cotațiilor de rată, potrivit Banca Transilvania.  E vorba de acea rată la care băncile se împrumută între ele.

Cu alte cuvinte, dacă o bancă cere un împrumut altei bănci, iar situația sa nu este bună, atunci o să primească un credit mai scump. Adică va plăti o dobândă mai mare. Dacă bilanțul este unul bun, atunci împrumutul va fi mai ieftin.

Același lucru e valabil și în cazul cetățenilor: cei cu istoric negativ sau cu venituri mai mici plătesc dobânzi mai mari și nu primesc, de multe ori, suma cerută.

În acest context, dacă ROBOR crește, atunci și ratele la creditele în lei cu dobândă variabilă vor crește. Această legătură a fost stabilită de Guvern, în 2010, printr-o ordonanță de urgență.

Actul normativ avea rolul de -ai proteja pe consumatori. Statul s-a gândit atunci că, dacă va lega creditele de indicele ROBOR, atunci băncile nu pot face înțelegeri între ele pentru a crește sau pentru a scădea dobânzile.

Această practică este des întâlnită la nivel internațional, tocmai pentru a proteja populația de deciziile unilaterale ale bancherilor.