Crăciun cu zăpadă ca odinioară? Un ciclon polar loveşte România chiar înainte de Sărbători, unde va ninge
Un ciclon polar se apropie de teritoriul României, aducând schimbări semnificative în vremea din acest weekend. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), vom avea parte de o răcire temporară a vremii, cu temperaturi în scădere, mai ales în zonele montane.
Cum va fi vremea în următoarea perioadă
Deși ninsorile de Crăciun devin din ce în ce mai rare în orașele din România, previziunile meteo susțin că există șanse reale pentru un peisaj înzăpezit în această perioadă festivă.
Un ciclon polar se apropie, stârnind speranțe printre cei care își doresc să petreacă sărbătorile înconjurați de fulgi albi de zăpadă.
În unele părți ale țării a trecut mai bine de 10 ani de când a nins ultima dată în perioada sărbătorilor, însă această perspectivă de Crăciun alb ar putea aduce o bucurie suplimentară pentru toți cei care așteaptă cu nerăbdare să petreacă această perioadă într-un cadru feeric de iarnă.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), vom avea parte de o răcire temporară a vremii, cu temperaturi în scădere, mai ales în zonele montane.
În zonele joase, temperaturile nu vor scădea atât de mult, dar se prevăd intervale cu lapoviță și ninsoare în unele regiuni. Sâmbătă, temperaturile vor atinge între -1 și 5 grade în cea mai mare parte a țării, marcând cel mai frig moment al acestui episod.
ANM informează că, începând de mâine, un val de ninsori și ploi va cuprinde întreaga țară, determinând o răcire dramatică a vremii.
„Așteptăm ca aria ploilor să se deplaseze înspre regiunile sudice și treptat în zilele viitoare temperaturile vor mai scădea. Ne vom apropia de normalul acestei perioade, ceea ce înseamnă temperaturi negative pe parcursul nopților, iar în cursul zilelor să nu mai depășim 5-6 grade Celsius”, a anunțat Florinela Georgescu, director în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie.
CITEȘTE ȘI: Se schimbă vremea între Crăciun și Revelion. Șefa ANM a dat vestea neașteptată
Regiunile în care vor fi precipitații crescute în următoarele zile
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) aduce vești semnificative privind condițiile meteorologice din următoarele zile. Potrivit ultimelor informații, vor cădea precipitații în mai multe regiuni ale țării, influențând semnificativ vremea în această perioadă.
În acest context, Maramureșul se numără printre primele zone în care se anunță precipitații consistente, alături de Cișana, Banat, Transilvania și Oltenia. De asemenea, în celelalte regiuni ale țării, sunt posibile precipitații slabe și izolate.
„Seara și noaptea, aria ploilor va cuprinde sudul și sud-estul teritoriului, iar în rest, doar pe arii restrânse vor mai fi posibile precipitații slabe mixte.
La munte, ziua vor predomina ploile, iar noaptea, în special în Munții Banatului, în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură se vor semnala precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare.
În zonele montane și în sud-est, cantitățile de apă vor depăși 10-15 l/mp”, au precizat reprezentanții ANM.
Zonele cu șanse mari de zăpadă de Craciun
Meteorologii anunță că spre sfârșitul săptămânii viitoare, România va fi afectată de fronturile reci ale depresiunilor din Scandinavia, determinând o schimbare semnificativă a condițiilor meteorologice. Jumătatea nordică a țării se pregătește pentru un episod de ninsori abundente, iar acestea ar putea persista până în perioada Crăciunului și a Revelionului.
Potrivit prognozelor, Munții Maramureșului, Rodnei și Călimani, Munții Apuseni și vestul Carpaților Meridionali vor fi cele mai afectate zone, unde se așteaptă ninsori însemnate cantitativ.
Aerul rece dinspre nord-vest va aduce condiții propice pentru precipitații sub formă de zăpadă, creând un peisaj de poveste în aceste regiuni montane.
Bucureștenii sunt avertizați că pe 2 ianuarie vor avea parte de lapoviță, conform noii prognoze emise de meteorologii de la AccuWeather.
După această perioadă, temperaturile vor înregistra o ușoară creștere, iar soarele va domina peisajul în timpul zilei. Cu toate acestea, spre finalul lunii ianuarie, sunt anunțate câteva episoade de ninsori care pot aduce un strat subțire de zăpadă în Capitală.
Conform specialiștilor, temperaturile în luna ianuarie vor fi, în mare parte, pozitive în timpul zilei. Razele soarelui vor crea o atmosfera mai blândă după sărbători, însă pe 2 ianuarie, bucureștenii ar trebui să se pregătească pentru lapoviță, ceea ce poate afecta temporar condițiile de trafic și starea vremii.
CITEȘTE ȘI: Inversiune termică în România. Unde va fi mai cald decât în Bucureşti, vremea o ia razna complet