Corina Caragea împlinește 40 de ani. Unde şi alături de cine îşi va serba ziua de naştere: „Meciul cu timpul nu îl câștigă nimeni” VIDEO EXCLUSIV

de: Andreea Archip
27 12. 2022

Corina Caragea, prezentatoarea știrilor sportive de la Pro TV, schimbă prefixul peste câteva zile, când va împlini 40 de ani. Născută pe 31 decembrie, vedeta își strange prietenii să celebreze ziua de naștere, dar și revelionul. Bruneta susține că nu a avut parte de vreun prag psihologic și că fiecare vârstă are frumusețea ei. În interviul exclusiv acordat pentru Playtech Știri, Corina ne-a spus că nu ar schimba nimic la viața ei, ci doar i-ar plăcea să retrăiască anumite momente. Mai mult, vedeta ne-a dat exemple de câteva greșeli, pe care acum le consideră experiențe.

Corina Caragea: “Nu îmi doresc nimic în plus, am tot ce îmi trebuie”

Corina Caragea a lucrat de Crăciun, tocmai pentru a putea fi liberă de Revelion, mai ales că ziua ei de naștere este în ultima zi din acest an. Fără a da detalii despre locul în care își va sărbători ziua de naștere, ea s-a asigurat că va avea alături oamenii dragi.

“Mă va prinde cu mulți prieteni, este un an special pentru că fac 40. M-am gândit că e mai puțin importantă destinația, mai importantă e compania, așa că am avut grijă să fiu sigură că o să am mulți prieteni când e ziua mea, alături de mine”, ne-a spus ea.

Prezentatoarea știrilor sportive de la Pro TV are parte de echilibru atât pe plan personal, cât și personal. Prin urmare, pe lista de dorințe nu mai are ceva de bifat.

“Chiar mă gândeam că nu știu ce aș putea să mai cer. Eu sunt foarte mulțumită, aș vrea să fiu sănătoasă în continuare eu și cei dragi, chiar nu îmi doresc nimic în plus, am tot ce îmi trebuie. Fericirea vine din lucruri mici, e formată din mai multe momente, nu pot să zic că am un obiectiv. Pot să fiu fericită astăzi că am revăzut un bun prieten, nu-l mai văzusem de mult sau că am aflat o veste bună sau că cineva drag bolnav și-a mai revenit. Sunt multe și diferite motive”, a declarat, pentru Playtech Știri, Corina Caragea.

Corina Caragea: “Nimeni nu reușește să păcălească timpul”

Deși este norocoasă că trecerea timpului nu și-a pus amprenta pe chipul ei, vedeta Pro TV este asumată în ceea ce privește vârsta.

“De mult am învățat că meciul ăsta cu timpul nu îl câștigă nimeni, oricât ne-am chinui și nimeni nu reușește să păcălească timpul, așa că nu-mi rămâne decât să mă bucur de fiecare moment. Dacă mă uit așa în urmă, fiecare vârstă a avut frumusețea ei. Nu aș da timpul înapoi, poate doar să retrăiesc anumite momente, nu să le schimb”, a mărturisit ea pentru Playtech Știri.

Corina Caragea: “Am făcut greșeli din lipsă de experiență”

Mergând pe principiul că din greșeli, înveți, Corina Caragea se amuză pe seama unor decizii care s-au dovedit a fi nu tocmai inspirate.

“Câte un pic, da, cred că sunt mai matură. Bineînțeles că o dată cu înaintarea în vârstă am căpătat experiență și privesc lucrurile altfel decât o făceam la 20 de ani. Însă cred, în același timp, că fiecare vârstă are frumusețea ei, nu știu, ce ar fi la 20 de ani să iei deciziile înțelepte de acum? E frumoasă și nebunia aceea de la 20, entuziasmul și greșelile alea de care îți amintești acum și te distrezi, râzi”, ne-a spus ea.

De pildă, bruneta a intrat în rândul șoferilor la 19 ani, când și-a luat permisul auto. A avut parte de ghinion în ceea ce privește achiziționarea mașini, întrucât a investit mulți bani în ea.

“Am făcut multe greșeli, dar greșeli din lipsă de experiență. Mi-amintesc că am cumpărat o mașină la mâna a doua și am luat țeapă. Am avut ceva probleme cu ea. Asta cred că se întâmplă tuturor și cu atât mai mult atunci când ești la început de drum și e prima ta mașină. Acum dacă e să mă gândesc, nu mi se par greșeli, mi se par experiențe”, a mai spus prezentatoarea știrilor sportive de la Pro TV.

Corina Caragea: “Am ajuns la Disneyland și am plecat cu un sac de jucării”

Este cunoscut faptul că vedeta Pro TV este pasionată de călătorii și își investește aproape toți banii în vacanțe. Dornică să bifeze cât mai multe obiective, Corina Caragea nu a estimat bine timpul alocat pentru vizitarea a două capitale europune și nici bugetul de shopping. Acum, vedeta Pro TV nu ar mai proceda la fel.

“Mi-amintesc că am înghesuit Paris și Londra în aceeași săptămână și am alergat ca nebuna de colo colo și din Parisul acela nu am înțeles nimic, pentru că îmi doream să văd cât mai multe, să cumpăr cât mai multe și am ajuns la Disneyland, am plecat cu un sac de jucării, acum nu aș mai face prostia asta”, a declarat, pentru Playtech Știri, Corina Caragea.

 

Video: Daniel Bălan