Corina Caciuc, siluetă de invidiat la doar o lună după ce a născut al doilea copil. Cum arată acum iubita lui Laurențiu Reghecampf
Corina Caciuc a născut în urmă cu o lună, iar Laurențiu Reghecampf a devenit din nou tătic. Chiar dacă a trecut puțin timp de la naștere, Corina are o siluetă de invidiat.
Cum arată Corina Caciuc la o lună după ce a născut
Corina a adus pe lume al doilea copil alături de Laurențiu Reghecampf. Cei doi traversează o perioadă foarte frumoasă din viața lor, după ce au devenit din nou părinți.
„Venirea pe lume a lui Landon Abram este pentru noi un moment de fericire, de împlinire și rezultatul iubirii dintre noi doi. Eu nu am spus asta decât celor apropiați, care se bucură din suflet alături de noi. Ce comentează alții nu este problema mea”, a declarat Laurențiu Reghecampf.
Recent, Corina a apărut alături de Reghecampf la un eveniment, iar toți au remarcat silueta de invidiat a proaspetei mămici. Aceasta a purtat o rochie mulată pe corp, care i-a pus corpul bine lucrat în evidență.
Anamaria Prodan, reacție după ce Corina Caciuc i-a dăruit lui Laurențiu Reghecampf încă un băiețel
Anamaria Prodan, fosta soție a lui Reghecampf, a reacționat imediat după ce a aflat că actuala parteneră a fostului ei soț i-a dăruit încă un copil. Aceasta nu a ratat ocazia de a-l ataca pe cel care i-a fost alături 16 ani.
„Să-l ajute Dumnezeu, ca pe oricine, de altfel, să înțeleagă ce însemnă familie și copil și la bătrânețe, să îi crească, să îi educe și să nu îi părăsească și pe aceștia. În rest, nu ne interesează absolut nimic despre acest om, nu îi purtăm ranchiună, pur și simplu ne este super indiferent! Vă mulțumesc pentru telefon și sper să fie ultimul legat de Reghecampf”, a declarat Anamaria Prodan pentru actualitate.net.
Laurențiu Reghecampf are patru băieți. Luca este din căsătoria cu Mariana, Laurențiu Reghecampf junior, cu Anamaria Prodan, Liam și copilul nou-născut cu actuala parteneră, Corina Caciuc.
Anamaria Prodan si Reghecampf au anunțat că s-au despărțit în vara anului 2021, după 16 ani de relație.