Corina Bud, interviu sincer despre iubit și fiul ei, Robin. De ce refuză să se mărite: „Nu e nevoie de un act” EXCLUSIV
Și-a făcut debutul în muzică în urmă cu aproape 20 de ani, cu un album produs de Marius Moga. Nonconformista artistă ne-a povestit despre frumoasa ei familie, despre muzică, dar și despre noua piesă la care a colaborat cu Smiley. Corina Bud, interviu sincer despre iubit și fiul ei, în exclusivitate pentru Playtech Știri.
„Consider că am schimbat muzica, am venit cu ceva foarte fresh”
Playtech Știri: Cât de nonconformistă e Corina Bud în public?
Corina Bud: Încă mă port normal pe stradă. Culmea, după atâția ani de carieră, nu simt treaba asta. Mă port supernatural și vorbesc cu toată lumea, începând de la oamenii care întrețin curățenia străzii și ajungând la mai știu eu cine?! Consider că am schimbat muzica, că am venit cu ceva foarte fresh, cu o imagine foarte fresh, iar asta a contat pentru oameni. Hiturile mele, chiar și cele mai vechi, care au ceva ani, sunt cântate chiar și de către publicul tânăr, 14-20 de ani. Și asta mi se pare foarte tare și că am reușit să las ceva în urmă. Și asta văd în concertele mele, inclusiv în cluburi unde vine publicul tânăr și unde ei cântă vers cu vers, începând chiar de la prima strofă. Mă refer și la ”Nimeni nu ne poate despărți acum”, lansată cu Marius Moga, la vremea respectivă. Acolo văd de fapt aprecierea muncii mele și văd că oamenii mă iubesc după cum îi iubesc și eu pe ei. Și de-abia aștept să ne revedem. Dar, pentru asta, trebuie să muncesc în continuare și să mai las în urmă muzica bună și chestii de calitate.
„Realmente mă simt și arăt ca la 20 și ceva de ani”
Playtech Știri: Ce a reprezentat muzica pentru tine?
Corina Bud: Pentru mine, dincolo de meserie, muzica a fost și o pasiune. Și mi-am dorit-o tot timpul. N-a fost ceva pe care să-l fac într-un interes personal, pentru bani sau mai știu eu ce alte motive. Am făcut-o din pasiune și tot timpul a primat calitatea și apoi a venit și restul.
Playtech Știri: Ce relație ai cu timpul? Îți e aliat?
Corina Bud: Au trecut anii, așa e! Relația mea cu timpul din acest punct de vedere e una foarte bună pentru că realmente mă simt și arăt ca la 20 și ceva de ani. Și nu spun asta pentru că trebuie. Chiar așa mă simt și despre asta vreau să vorbim! Desigur, sunt oameni care ajung la o vârstă ca a mea și care se simt foarte bătrâni și obosiți. Eu nu mă simt așa. Dimpotrivă, mă simt chiar mai bine, mult mai așezată, mai echilibrată, mai matură. Pot lua decizii mult mai bune. Important e să-ți păstrezi spiritul acela de copil. Eu sunt un copil și toată viața o să fiu un copil. Uneori, mă și sperii de mine cât de copil pot fi în unele chestiuni sau situații. Îmi place că sunt uneori copil. Partea bună e că am și cealaltă latură! Sunt foarte matură și echilibrată și asta cumva ajută! Din alt punct de vedere, timpul nu-mi e bun aliat. Și asta fiindcă niciodată nu am timp să fac atât de multe lucruri pe care mi-aș dori să le fac. Uneori am senzația că trebuie să fac o mulțime de lucruri și realizez că nu pot face atât de multe pe cât mi-aș dori. În Bucureștiul ăsta, dacă îți propui să ajungi în mai mult de trei locuri diferite, în aceeași zi, e aproape imposibil. Dar ne adaptăm! Facem ce putem în timpul pe care îl avem.
Corina Bud, interviu sincer despre iubit și fiul ei
Playtech Știri: Vei oficializa vreodată relația cu iubitul tău actual?
Corina Bud: Relația noastră e oficializată! În sensul că eu sunt de părere că nu e nevoie de un act care să oficializeze o anumită relație. E mai mult decât oficială. Ne iubim, există o super conexiune între noi și ne înțelegem foarte bine și facem lucruri super frumoase împreună. Iar pentru noi toate astea sunt suficiente! N-am fost niciodată căsătorită. N-am fost niciodată o tradiționalistă din punctul ăsta de vedere! Sunt pe principiul trăiesc acum, aici și mă bucur de ceea ce trăiesc! Cum nu știm ce se va întâmpla, peste o săptămână, mâine sau poimâine, nu pot să exclud nimic din nimic. Niciodată! Nici varianta de a sta vreodată în fața ofițerului stării civile!
Playtech Știri: Ce ar trebui să știm despre alesul inimii tale?
Corina Bud: Nu vreau să intru în detalii pe tema asta. Nu e o persoană publică și în general nu mi-a plăcut niciodată să vorbesc despre viața mea privată sau despre viața iubitului meu, fiindcă îi respect initimitatea. Nu am de ce să dau mai multe detalii, repet, el nefiind o persoană publică. Și nici nu cred că interesează pe cineva chestiunea asta. E suficientă de multă informație în fața căreia copiii noștri sunt expuși. Eu cred că oamenii preferă să audă muzică bună. Nu cred că ar interesa pe cineva ce fel de relație are Corina, cu cine…mesajul e de fapt că sunt bine, sunt împlinită, sunt fericită, că am puterea și oamenii care-mi oferă energia și forța pentru a face lucruri frumoase în continuare.
Playtech Știri: Robin va avea parte de vreun frățior sau de vreo surioară?
Corina Bud: Acum nu am ce răspuns să vă dau. Eu nu cred în planificări de genul ăsta. Dacă se va întâmpla, de ce nu? Nu mi-am pus niciun fel de bariere și de blocaje în absolut nimic. Sunt Bruce Lee, ca apa, știți?! (râde).
Merge, adesea, la meciurile de fotbal. Ce spune despre Cristi Chivu
Playtech Știri: Ești microbistă?
Corina Bud: Nu sunt o pasionată a fenomenului fotbalistic, dar ce nu fac eu pentru fiul meu. Și, recunosc, îmi și place. Îmi place atmosfera! Nu mă declar microbistă și nici nu știu foarte multe lucruri despre fotbal, dar îmi place atmosfera! Pentru emoția de acolo, merită să mergi. Am mai fost și pe alte stadioane, la Madrid și la Milano, spre exemplu. Diferența a fost că la Manchester, lumea a fost foarte civilizată. Mă așteptam să fie agitație, suporteri ușor agresivi și am fost plăcut surprinsă să văd că lumea a fost supercivilizată, reacționând doar în momentele în care era cazul să reacționeze. Cântau frumos, civilizat. Nu a fost nebunia și îmbulzeala care e la alte meciuri, la care am mai asistat.
Playtech Știri: Ai mai asistat și la alte meciuri?
Corina Bud: Am mai văzut și meciuri ale lui Cristi Chivu, fiindcă suntem prieteni! Am o afinitate pentru Cristi și Adelina Chivu, fiindu-mi și foarte buni prieteni. Așa că voi ține sigur cu Inter la Istanbul, în finala din iunie. Îmi place să călătoresc și o fac cât de des pot. Călătoresc foarte mult! Pe băiat îl mai învoiesc de la școală, când mergem la evenimente care merită un efort din partea noastră. El e la o școală privată. Mizez și pe faptul că e un copil atent, care învață foarte bine și știu că recuperează. Mi-am propus să mergem și la finală. Încă n-am luat biletele, n-am făcut toate demersurile necesare, dar mergem cu siguranță. Cred că o să țin cu Inter, la finală! Și când a jucat Manchester cu Real, nu aș fi ținut neapărat cu Manchester. Am făcut-o doar pentru că eram la ei acasă. Dar am constatat că mulți dintre fanii mei de pe rețelele sociale erau fani ai lui Real Madrid. Chiar l-am întrebat, pe iubitul meu, dar și pe fiul meu, de ce toată lumea ține cu Real și mi s-a spus că există la noi mult mai mulți suporteri ai Madridului, dar și fiindcă are multe trofee cucerite. Dar, la acel meci, englezii au jucat mai bine, mi-au plăcut mult mai mult.
Lucrează cu Smiley la un proiect inedit
Playtech Știri: La ce lucrezi în prezent?
Corina Bud: Lucrez în continuare la muzică bună și pregătesc acum un super proiect. Cel mai probabil, voi lansa acest proiect în toamnă. Dar, între timp, voi mai lansa piese. Spre exemplu, tocmai am făcut o piesă la Hahaha Production, împreună cu Smiley, și despre care sperăm să fie hitul verii. Muncesc mult timp în studio și show-ul muzical pe care îl pregătesc pentru toamnă și care îmi ia mult timp. Mi-aș dori să fie un proiect și pentru alt tip de platformă. Un Netflix, de exemplu. Dar să vedem dacă va și ieși. Va fi un show foarte mare, în care sunt implicați mulți artiști și care nu s-a mai făcut în România. Vă dau un singur indiciu: burlesc! Va fi o Corină Bud mai mult decât provocatoare, dar și super profesionistă.