Copilul din imagine a ajuns puternic în toată lumea. Îl recunoști pe cel mai iubit actor al planetei?

de: Ionuț Vieru
13 05. 2024

În imaginea de mai sus era doar un copil, alături de mama lui. Timpul a trecut, iar acum este unul dintre cei mai renumiți și actori din toată lumea. Cu siguranță l-ați văzut pe micile ecrane cel puțin o singură dată. Îl recunoașteți?

Cine este celebrul actor din imagine?

Copilul din imagine a jucat în peste 100 de filme, dar și seriale de televiziune sau piese de teatru. A primit premiul de „cel mai bun actor” în cadrul mai multor evenimente pentru filmul „Tăcerea mieilor”, „Shadowlands” sau „Rămășițele zilei”, câteva dintre cele mai apreciate filme.

S-a născut în ultima zi a anului 1937, în Margam, o suburbie a Port Talbot, Glamorgan. A provenit dintr-o familie modestă, nu foarte bogată, dar nici săracă. Tatăl său a fost brutar.

În școală a fost un elev mediocru. Prefera să se uite la filme decât să meargă la școală. De fapt, a schimbat mai multe colegii până să ajungă sub influența lui Richard Burton, un colegiu de muzică și dramă, pe care l-a absolvit în anul 1957.

În anul 1965 s-a mutat în Londra, la Teatrul Național, fiind invitat de către Laurence Oliver. De atunci cariera lui prinsese contur. A debutat ca și actor în anul 1966, în filmul „The White Bus”.

Cel mai important moment din cariera sa a fost cel în care a jucat rolul lui Edgar din „Dansul morții” de August Strindberg. De fapt, el era dublura lui  Laurence Olivier, dar acesta s-a îmbolnăvit de hepatită, motiv pentru care Anthony Hopkins, căci despre el este vorba, i-a luat locul pe scenă.

Alte câteva producții de succes în care Anthony Hopkins a jucat sunt: Hamlet, The Good Father, Tăcerea mieilor, Hannibal, All The King’s Men, Noe și multe altele.

Anthony Hopkins

Curiozități despre Anthony Hopkins

Anthony Hopkins este un actor, regizor și producător galez. A câștigat un Oscar în anul 1992 pentru cel mai bun actor în 1991 pentru rolul său din „Tăcerea mieilor”. Aflați în rândurile următoare câteva lucruri mai puțin cunoscute despre marele actor.

  • Visul său a fost să devină pianist

Unul dintre cei mai celebri actori din lume și-a dorit să devină pianist în copilărie, însă l-a întâlnit pe actorul galez Richard Burton, la vârsta de 15 ani, care i-a schimbat complet traiectoria vieții.

  • Este dislexic

Cum am precizat și anterior, Hopkins era un elev mediocru la școală. Era antisocial și interacționa foarte rar cu ceilalți colegi. Prefera să se uite la filme, să picteze sau să cânte la pian.

Dislexia este o tulburare care afectează învățarea de a citi sau interpreta cuvinte, litere sau alte simboluri, însă acest lucru nu l-a împiedicat niciodată. Citea câte o poezie în fiecare zi.

  • A fost numit cavaler

Sir Anthony Hopkins a fost numit cavaler în 1983 de către regina Elisabeta a II-a pentru serviciile acordate artelor la Palatul Buckingham.

  • Este voluntar la Școala de Actorie Ruskin din Santa Monica

De-a lungul timpului, Hopkins a donat o serie de picturi de peisaj bibliotecii din San Antonio pentru programul lor de alfabetizare, Born to Read, a contribuit cu muzica pe care a compus-o pentru o strângere de fonduri în beneficiul San Antonio Symphony și îi ajută pe cei fără adăpost.

De asemenea, a fost voluntar ca profesor la Ruskin School of Acting din Santa Monica, California în ultimii 20 de ani.