Copilul din Gorj vândut pentru 8.000 de lei, găsit de autorităţile germane. Ce se întâmplă acum cu micuţul de 6 ani
Caz șocant în Gorj, acolo unde un copil a fost vândut pentru suma de 8.000 de lei. Din fericire, acesta a fost găsit de autoritățile din Germania. Ce se va întâmpla de acum cu cel mic, aflați în rândurile următoare.
Copil din Gorj, vândut pe 8.000 de lei
Copilul de doar 6 ani face parte dintr-o familie cu încă doi frați. Potrivit autorităților, a fost vândut în Germania pentru suma de 8.000 de lei. A fost scos din țară folosind acte false, potrivit unor surse citate de Agerpres.
Natalia Intotero, ministrul Familiei, a precizat că există un dosar DIICOT, după o sesizare trimisă de autoritățile române, care la rândul lor au primit o solicitare de informații din partea instituțiilor din Germania.
„Aceste informații nu sunt certe. Având în vedere că există un dosar instrumentat de DIICOT, la sesizarea DGASPC Gorj, care a primit o înștiințare de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului, care la rândul ei, a primit o solicitare din partea autorităților din Germania pentru a furniza mai multe date despre o situație a copilului de cetățenie română și a familiei acestuia din România. Există multe speculații. Așteptăm soluționarea dosarului respectiv”, a precizat aceasta.
Cel mic urmează să fie adus în România
Copilul din Gorj ar fi fost scos din țară de către un cetățean german, folosind o procură falsă. A fost găsit de autoritățile din Germania și urmează să fie adus înapoi în țară.
Ministrul Familiei a mai precizat că a fost să-i viziteze pe frații minorului, care se află în grija statului în acest moment. Cel mai probabil, în aceeași situație se va afla și micuțul odată ce este adus din Germania. Cu părinții copiilor, ministrul nu a vorbit.
„Personal, eu nu am discutat cu părinţii copilului. Eu am fost ieri dimineaţă şi i-am vizitat pe fraţii minorului în cauză care în momentul de faţă se află bin îngrijiţi de către statul român.
Am încercat să stau mai mult imp cu ei să văd cum se integrează, dacă beneficiază de consiliere psihologică. Cel puţin surioara care este mai mărioşoară chiar are nevoie, din punctul meu de vedere.
Sunt bine, sunt îngrijiţi, am încercat să socializez mai mult cu ei şi să mă asigur că pe viitor vor beneficia de această consiliere psihologică în continuare foarte importantă pentru ei”, a declarat Natalia Intotero.