Copil de trei ani, ucis cu sălbăticie de câinii familiei. Ce s-a întâmplât în curtea casei: „Mama era plină de sânge pe mâini și pe tricou”

de: Rosu Ioana
14 06. 2021

O dramă inimaginabilă a avut loc într-o familie după ce copilașul a fost sfâșiat de cei doi câini din curtea casei. Tragedia s-a petrecut în timp foarte scurt, motiv pentru care, părinții nu au avut mult timp de acțiune. La fața locului a intervenit de urgență un echipaj medical, fiind efectuate manevrele de resuscitare.

Cum a ajuns băiețelul în colții animalelor

Evenimentul a avut loc în SUA, într-o familie care deținea doi câini din rasa Pitbull. Din păcate, nimeni nu a prevăzut o asemenea neneorocire, astfel că micuțul de trei ani a căzut de la fereastra casei în curte, într-un moment în care mama era plecată din cameră.

Imediat cum a auzit scenele de groază, respectiv lătratul câinilor și plânsetul copilașului, femeia a fugit într-un suflet să-și salveze proprul fiu din colții animalelor de luptă. Până ca mama să intervină, copilul de trei ani a suferit răni grave din cauza mușcăturilor, astfel că viața sa a fost pusă în pericol de moarte.

„Am văzut-o pe mamă, era plină de sânge pe mâini și pe tricou. M-am întrebat ce s-a întâmplat și am venit aici pentru că era plin de poliție și mi-a spus că s-a dus la baie și copilul a căzut pe fereastră”, a povestit o vecină.

Micuțul a fost transportat de medici la cel mai apropiat spital, însă acesta nu a reușit să supraviețuiască din cauza leziunilor grave, fiind declarat decesul. Vecinii femeii au mai spus că cei doi câini păreau să fie foarte agresivi, astfel că ei lătrau de fiecare dată când cineva trecea prin curtea casei:

„De fiecare dată când trec pe acolo latră mereu câinii. Îți dai seama că sunt agresivi”, a povestit o altă vecină.

În urma tragediei, animalele au fost preluate de autorități și mutate într-o altă locație. Momentan, nu se știe care va fi soarta acestora.

Comunitatea este în stare de șoc

Vecinii au declarat pentru abcNews că sunt în stare de șoc, chiar și la patru zile după tragicul eveniment. Aceștia le-au mărturisit jurnaliștilor ce au aflat de la unchiul băiețelului în legătură cu moartea micuțului.

„M-am dus la unchiul micuțului și a povestit că animalele i-au ajuns la gât, iar mai apoi cel mic a fost împins din calea câinilor și totuși aceștia îi țineau picioarele. L-au ucis pe băiat chiar atunci și acolo.

Nu am dormit toată noaptea. Acest eveniment mi-a frânt inima. Nu-mi vine să cred că i s-a întâmplat acest lucru unui copil de 3 ani. Ar putea fi al meu, ar putea fi al oricui. Un copil să fie ucis de câini?”, a conchis vecina familiei.