Copil de 6 ani, lăsat să bea și să fumeze. Ce scuză stupidă a invocat părintele său VIDEO
Imagini revoltătoare cu un copil de 6 ani lăsat să fumeze și să bea alcool la o petrecere au fost filmate și făcute publice chiar de tatăl copilului. Băiatul a fost surprins anul trecut când conducea un Mercedes și mănuia două cuțite pe Facebook.
VIDEO Imagini revoltătoare cu un copil de 6 ani lăsat să bea și să fumeze. „Îl pregătesc pentru viață.” Pănă acum, polițiștii nu au luat nicio măsură
Bărbatul care și-a filmat copilul în timp ce fuma, bea alcool și dansa se numește Vialis, fiul celebrului Vilifort. Cel din urmă a scos sute de romi înarmați pe străzile din Craiova, în urmă cu 15 ani, pentru a protesta că ”țiganii nu sunt lăsați să între în localurile din oraș”. Predecesorul său a fost, de asemenea, implicat de-a lungul anilor în numeroase scandaluri. De când a devenit părinte, acesta nu a ratat niciun moment să arate lumii cum este băiatul lui.
„Îl pregătesc pentru viață”, a spus de fiecare dată Vialis.
Micuțul a fost filmat în diferite ipostaze, dar cele mai recente imagini au stârnit reacții dure. Cei care au văzut postarea au cerut în mii de mesaje ca Poliția să intervină imediat.
VIDEO, AICI!
„Wylly Jr ❤️ mea”, a scris Vialis în descrierea imaginilor revoltătoare cu fiul său.
La începutul anului trecut, bărbatul și-a înregistrat copilul făcând o demonstrație la volanul unui Mercedes. După aparția imaginilor, polițiștii craioveni au anunțat că au deschis un dosar penal în cauză. Acesta nu a fost finalizat nici până astăzi. O altă filmare care a stârnit comentarii acide a fost aceea în care băiatul apare cu două cuțite și dansează în mijlocul străzii, chiar și pe o trecere de pietoni.
Polițiștii nu au ”reacționat” nici în acel caz. În urma celor mai recente imagini cu băiatul, însă, reprezentanții IPJ Dolj au afirmat că „cel mai probabil se va întocmi în cauză un dosar penal pentru rele tratamente și va fi sesizată Protecția Copilului”.
Anchetă după ce un vlogger a lăsat un copil să conducă o mașină
Polițiștii anchetează gestul controversat și periculos făcut de un tânăr din Oradea, în parcarea unui complex comercial din oraș. Acesta s-a filmat în timp ce era în mașină cu un băiat de 10 ani, pe care îl încuraja să conducă. Parcarea era deschisă și în zonă erau mulți oameni la ora filmării.
Tânărul care a surprins imaginile se numește Virgil Halacu, iar pe internet își spune GajuKyd. Înregistrarea cu minorul a strâns aproape 100.000 de vizualizări.
„Alți tineri pot să imite acest comportament, ceea ce poate să atragă consecințe destul de grave. Ei sunt ghidați, în special tinerii, în satisfacerea dorințelor și în a epata, în a face lucruri care să atragă atenția asupra lor. Și, la rândul lor, pot dermina alți copii mici să-i pună să meargă cu mașina, să șofeze”, a spus psihologul Ioana Bugle.
La scurt timp, Poliția a început o anchetă. Conform legii, încredințarea unei mașini unei persoane care nu are permis de conducere se pedepsește cu închisoarea de la unu la cinci ani.