Copiii trebuie să poarte mască? Ce facem cu masca după ce nu o mai purtăm? Răspunsurile unui medic
Febra măștilor medicale de protecție este din ce în ce mai mare în această perioadă, iar populația încearcă să găsească în declarațiile oficialilor răspunsuri la întrebări dar și o rezolvare.
Copiii trebuie să poarte mască
Dacă până acum specialiștii declarau că noul virus nu poate afecta copii, se pare că aceste afirmații au fost infirmate de cazuri recente de îmbolnăviri la minori, unii dintre aceștia, datorită complicațiilor, chiar murind. Printre specialștii români care au încercat să explice dacă este sau nu necesară, la copii, purtarea acestor măști de protecție, se numără și Valeriu Gheorghiță, medic primar Boli Infecțioase. Acesta, într-un interviu acordat DIGI24, a explicat și a încercat să răspundă întrebărilor despre care pomeneam anterior.
”Este vorba mai mult de a adapta această măsură. Este foarte important să nu ducem un copil în colectivitate. Dacă e vorba de un copil de 12, 13, 14 ani, atunci el poate purta mască o perioadă limitată de timp. Este foarte greu să controlezi respectarea acestor măsuri de protecție, e mult mai important să te distanțezi și să păstrezi o igienă riguroasă a mâinilor.”, adeclarat acesta.
Legat de același subiect medicul Alexandru Rafila a explicat și domnia sa dacă este sau nu necesară masca la copii, dând exemplul Elveției, țară unde copii nu poartă măști, nici chiar la școală.
„Mi-e foarte greu să fac această constatare (dacă cei mici trebuie să poarte mască – n.red.) pentru că un copil înțelege foarte greu rolul măștii. În joc, copilul poate să-și scoată masca, să o poarte inadecvat. De curând am întrebat cum se desfășoară activitatea în Elveția, unde s-au deschis școlile. Acolo s-au luat măsuri pentru reducerea numărului de copii, nu se utilizează masca, copiii se spală în fiecare pauză, la intrarea și ieșirea din clasă, păstrează distanța între ei la ore”, a spus dr Alexandru Rafila.
Ce facem cu masca după ce nu o mai purtăm
Același Valeriu Gheorghiță, medic primar Boli Infecțioase, a răspuns și la întrebarea ce facem cu masca după ce nu o mai purtăm? accentuând faptul că este imperios necesar ca aceste măști, odată folosite, trebuie aruncate și nu spălate și refolosite.
”După ce îndepărtăm masca, trebuie să ne igienizăm pe mâini. Apoi, trebuie rulată, pusă într-o pungă cu plastic și apoi aruncată într-un coș cu capac. Așa ar fi ideal. (…) Este important să nu găsim măști peste tot pentru a nu contamina mediul înconjurător. Trebuie să fim responsabili când lăsăm în urma noastră aceste deșeuri. Este vorba despre o educație de bază, dar acum cu atât mai mult trebuie ca aceste măști să fie aruncate la coș și nu pe stradă.”, a mai declarat Valeriu Gheorghiță.