Copiii ar putea primi în plus 600 de lei de la stat. Ce condiție trebuie să îndeplinească beneficiarii
O parte dintre copiii României ar putea primi o indemnizație de la stat în valoare de 600 de lei. Pentru ca acest lucru să devină oficial, mai este nevoie de un singur pas. Astfel, un proiect legistlativ a fost depus deja la Senat și urmează să fie votat de senatori și deputați.
Cine poate primi 600 de lei în plus de la stat
O nouă categorie de români ar putea fi înscrisă pe lista persoanelor care beneficiază de indemnizație de la stat. Până în prezent, singurii beneficiari pentru acest tip de indemnizație sunt veteranii, invalizii sau văduvele de război, însă acestă lege ar putea fi completată cu o nouă categorie, de data aceasta, de copii. Astfel, dacă proiectul de lege va obține suficiente voturi, copii persoanelor care au decedat pe front vor beneficia de bani de la stat, prin modicarea legii 49/1991.
”Conform proiectului, și aceste persoane ar urma să beneficieze de indemnizația lunară în valoare de 600 de lei, stabilită de Legea 49/1991, și de indemnizația de gratitudine, neimpozabilă, în valoare de 50% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferent anului pentru care se face plata”, arată avocatnet.ro.
Pe lângă această indemnizație, acești copii orfani de un părinte ar putea avea și alte beneficii, precum gratuități la transportul cu trenul sau reduceri în cazul altor servicii.
”Copiii celor ce și-au pierdut viața pe front sau în prizonierat vor avea și alte beneficii, de data asta, stabilite de Legea 44/1994. Concret, aceștia vor avea dreptul la șase călătorii, dus-întors, gratuite cu trenul în fiecare an, scutirea de la plata a 50% din costurile cu abonamentul telefonic sau de radio și televiziune ori bilete de tratament în stațiunile balneoclimaterice”, mai arată sursa citată.
Angajații afectați de pandemie primesc ajutor de la stat
Pe o altă listă a beneficiarilor pentru ajutoare de la stat se află angajații cărora le-a fost afectat locul de muncă sau domeniul în care activau din cauza ratei de incidență a cazurilor Covid-19. Pentru aceste persoane, Guvernul le oferă 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.
„Pentru perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă, din iniţiativa angajatorului (…), ca urmare a efectelor produse de coronavirusul SARS-CoV-2, indemnizaţiile de care beneficiază salariaţii se stabilesc la 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat şi se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 nr. 318/2021”, prevede proiectul de ordonanță publicat pe site-ul guvernului.
Vă reamintim, însă, că aceste ajutoare bănești sunt acordate doar până la data de 31 martie 2022, potrivit măsurilor adoptate pentru ajutorul acestei categorii de persoane.