Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID, adevărul despre data la care ar putea fi vaccinat primul român. Momentul este foarte aproape
Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID la nivel national și totodată medic primar la Spitalul Militar din București a explicat cum va avea loc campania de vaccinare. Acesta a dezvăluit, de asemenea, data la care ar putea fi vaccinat primul pacient român.
Când va ajunge vaccinul anti-Covid-19 la noi în țară
Potrivit coordonatorului campaniei de vaccinare, primul român ar putea fi vaccinat la sfârșitul lunii decembrie sau începutul lunii ianuarie. Doctorul Valeriu Gheorghiță a dezvăluit în exclusivitate, pentru Antena3, pașii care vor urma de acum înainte cu scopul de a pregăti recepționarea vaccinului.
Specialistul a subliniat faptul că toate formalitățile efectuate sunt în acord absolut cu normele care se aplică la nivelul tuturor țărilor din Uniunea Europeană care vor primi vaccinul.
”Campania efectivă de vaccinare va debuta în momentul în care vom avea un vaccin efectiv prezent în România.
Acest lucru înseamnă că ar trebui să existe o aprobare la nivelul agenției europene a medicamentului, înseamnă că se vor distribui simultan aceste vaccinuri către fiecare țară membră care este parte a acestui contract unic încheiat la nivelul comisiei europene.
Noi, în toată această perioadă ne mobilizăm pentru implementarea a axului întreg care înseamnă recepție, stocare, distribuție, organizarea centrelor de vaccinare.
Toate aceste lucruri se realizează în baza unor strategii naționale de vaccinare care este în deplin acord și compatibil cu tot ceea ce se recomandă la nivelul țărilor membre ale Uniunii Europene și în deplin acord cu stretegia recomandată de Organizația Mondială a Sănătății”, a transmis medicul Valeriu Gheorghiță.
Unde vor fi stocate vaccinurile
Medicul coordonator a explicat la Antena3 care sunt ministerele implicate în campana de vaccinare, dar și unde vor fi depozitate, în principal, vaccinurile. Potrivit acestuia, locul care întrunește cel mai bine condițiile stricte de depozitare si păstare a antidoturilor pentru COVID-19 este Institutul Cantacuzino.
Pe lângă acesta, alte șase centre regionale vor fi puse la dispoziție pentru a păstra vaccinurile la temperaturi extreme de -70, -80 de grade, condiții impuse de către firma producătoare.
”Ministerul Apărării Naţionale, alături de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor de Interne la care se adaugă Ministerul Dezvoltării, are un rol determinant în derularea campaniei de vaccinare.
Institutul Cantacuzino, va reprezenta principalul centru de stocare pentru vaccinuri, şi de asemenea vor exista încă şase centre regionale la nivelul ţării care neasigură o acoperire naţională la nivelul spitalelor militare care vor avea în dotare aceste facilităţi pentru stocarea vaccinurilor la condiţii extreme de -70, -80 de grade”, a spus medicul Valeriu Gheorghiţă în exclusivitate la Antena 3.