Continuă veștile proaste din Spania: Agenția Meteorologică anunță cea mai ploioasă lună din istoria țării. Pierderi de miliarde de euro după inundațiile catastrofale

de: Filon Stan
08 11. 2024

Spaniolii încă nu au scăpat de inundații! Furtuna Dana a devastat regiunea Valencia, iar viitura a lovit vineri, 8 noiembrie, și regiunea Girona! Mai mult, meteorologii avertizează că luna octo,mbrie a fost cea mai ploioasă din istoria Spaniei!

Cea mai ploioasă lună din istoria Spaniei

Autoritățile din Spania sunt în alertă maximă, după inundațiile care au ucis cel puțin 216 oameni în regiunea Valencia! Vineri, 8 noiembrie au avut loc noi inundații în regiunea Girona, unde 30 de mașini au fost luate de ape și aruncate una peste alta la o intrare într-un pasaj! Agenția Meteorologică din Spania a anunțat că luna octombrie a fost cea mai ploioasă lună din istoria țării. Meteorologii au spus că s-a înregistrat un record de precipitații, într-o singură oră.

„Luna octombrie a fost extrem de ploioasă” pe teritoriul țării, cu o „valoare medie în Spania peninsulară de 147 de litri de precipitații pe metru pătrat”, echivalentul a 14,7 centimetri, a precizat AEMET într-un comunicat. Citește și Spania, lovită din nou de inundații: Zeci de mașini au fost luate de ape în Girona. Ploile fac ravagii în continuare

Pierderi de vieți omenești și de miliarde de euro

Acest lucru reprezintă „aproape dublu” față de valoarea normală, potrivit agenției meteorologice spaniole, care spune că valoarea menționată reprezintă un record de la debutul înregistrărilor, în 1961, devansând anii 1979 și 2003, cei mai ploioși până în prezent.

Inundațiile din Valencia au făcut 216 victime, dar și pagube materiale însemnalte. Furtuna DANA a reușit să provoace pagube firmelor de asigurări de nu mai puțin de 3,5 miliarde de euro (3,8 miliarde de dolari), se arată într-un raport al agenţiei de evaluare financiară Moody’s, transmite Bloomberg, relatează Agerpres. Citește și Ce s-a întâmplat cu persoanele care au aruncat cu noroi în Regele Felipe după inundațiile din Spania. Anunțul făcut de Garda Civilă

Proiecţia se bazează pe primele 72.000 de creanţe de asigurări, mai multe fiind aşteptate în următoarele săptămâni. „Deşi impactul economic deplin pentru regiunile afectate nu este încă clar, ne aşteptăm la pierderi semnificative pentru economiile locale, afectând atât sectorul public, cât şi cel privat”, a apreciat analistul Marisol Blazquez de la Moody’s.